
DIICOT Hunedoara: Doi spanioli au fost arestați după ce au fost prinși în flagrant cu 7,1 kilograme de canabis
Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Hunedoara au dispus, în 25 octombrie, reținerea a doi inculpați (un bărbat și o femeie, ambii cetățeni spanioli), cu vârstele de 33 și 36 de ani, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de introducere în ţară de droguri de risc și trafic de droguri de risc.
Din probatoriul administrat a reieșit că, în cursul lunii octombrie 2025, inculpatul a procurat, din Spania, în scopul comercializării, cantitatea de 7,1 kilograme canabis, pe care inculpata a introdus-o în România prin intermediul unei firme de transport persoane.
CITEȘTE ȘI: Parc fotovoltaic întins pe 20 de hectare, la Timişoara
În dimineața zilei de 25 octombrie 2025, inculpații au fost prinși în flagrant, în municipiul Arad, imediat după ce au descărcat bagajul în care se afla drogul de risc și se deplasau cu el spre autoturismul aparținând inculpatului.
Ulterior, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Hunedoara a dispus arestarea acestora, pentru o perioadă de 30 de zile.
Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiști ai Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Hunedoara.


