Când cei mici fac o întrecere, în joacă, au tendinţa, uneori, să se prostească. Sunt mulţi copii care, atunci când îşi dau seama că vor câştiga detaşat, încep să facă tot felul de greşeli, pentru a nu se pierde interesul întrecerii. Se opresc înainte de linia de sosire şi se dau loviţi atunci când e vorba de o alergare sau îşi dau autogoluri, în cazul în care ne referim la o miuţă în curtea şcolii.
Totul e făcut pentru a creşte suspansul, însă doar în aparenţă, pentru că deznodământul e binecunoscut. De cele mai multe ori, copiii rămaşi în urmă nu profită de „portiţele” oferite, parcă derutaţi de şansele oferite.
O astfel de imagine avem şi în cursa pentru Primăria Timişoara, cu diferenţa că nu avem de-a face cu o întrecere între copii, ci cu una a adulţilor. Nicolae Robu e în frunte, are câteva goluri avans şi îşi permite luxul de a nu mai fi atât de concentrat la cursă. Intenţionat sau nu.
Cert este că le oferă adversarilor nişte pase de gol menite a oferi un pic de adrenalină competiţiei. Cum se spune în fotbal, sport din care Robu tot împrumută expresii, primarul „le pune mingea pe frunte”, pentru ca adversarii doar s-o împingă în plasă. Până acum, a oferit cel puţin trei astfel de „assist”-uri. Una ar fi inconsecvenţa primarului faţă de cei care-l înconjoară.
L-a criticat în toate felurile posibile pe viceprimarul Traian Stoia, pentru ca în final să-l aprecieze ca un bun timişorean. La fel a făcut şi cu deputatul Alin Popoviciu: a măturat pe jos ani la rând cu el, pentru ca acum să-l susţină pentru cea mai înaltă funcţie din cadrul judeţului. Când a fost Robu credibil, înainte sau acum? Nu ştim asta, ci doar că avem de-a face cu o pasă de gol de care adversarii nu au profitat. Alt „assist” de top este construcţia spitalului de copii.
După ce s-a plâns ani buni că nu primeşte bani pentru această clădire, Robu a dat lucrarea pe mâna unei firme liberale care a intrat în insolvenţă. Sunt în joc 10 milioane de euro şi sănătatea celor mici, aşadar e o pasă de gol care te lasă singur cu portarul, de care, iarăşi, adversarii nu au profitat. În fine, ultimul „assist” , absolut antologic, este dat, parcă, în bătaie de joc.
Primarul aproape că şi-a băgat mingea în propria-i poartă şi priveşte amuzat cum adversarii îşi leagă şireturile la ghete în loc să tragă în minge. E vorba de cele trei paranghelii care se vor organiza în campania electorală, evenimente absolut sfidătoare. Din nou, adeversarii nu se uită după minge, ci îşi aranjează jambierele.
Ce fac ei în mod concret? Se propune ceva abstract, ambiguu şi imposibil de evaluat. E vorba de un pact de colaborare locală, o platformă generalistă, în care toate personalităţile să contribuie pentru a găsi soluţii la problemele oraşului, în educaţie, sănătate, mediu de afaceri, sport şi altele. Păi, noi credeam că o astfel de ipoteză de lucru este de la sine înţeleasă, că doar nu or fi lucrat oamenii de vază ai Timişoarei pentru Botoşani şi Brăila.
Sau, probabil, noua abordare sună cam în genul „hai să mai facem ceva şi pentru Timişoara şi timişoreni, nu doar pentru noi!”, pentru că atunci, într-adevăr, ar fi mai credibilă această iniţiativă bizară. În final, pentru ca acest pact ciudat să semene cu un blat perfect, fără ambiguităţi, el este promovat de PSD, dar lansat de PNL, prin rectorul Universităţii de Vest!
Meciul nu s-a încheiat, dar seamănă tot mai mult cu miuţele copiilor din curtea şcolii. În acest ritm, Nicolae Robu poate să tragă o paranghelie chiar şi în ziua alegerilor, pentru că adversarii vor fi ocupaţi cu şireturile de la ghete. Intenţionat sau nu.
