Pelici va antrena la Reşiţa

Alexandru Pelici

Plecat recent de la Ripensia Timişoara, Alexandru Pelici nu a rămas mult timp fără contract. Antrenorul bănăţean va activa tot la nivelul celui de-al doilea eşalon fotbalistic şi tot în zona de vest a ţării.

Pelici a bătut palma astăzi cu CSM Reşiţa, a 15-a clasată în Liga a II-a în momentul întreruperii campionatului din cauza pandemiei de coronavirus.

El a semnat un contract valabil în următorii doi ani cu formaţia din Valea Domanului.

Alexandru Pelici a mai antrenat la Reşiţa în perioadele 2005-2007, 2009-2010 şi în anul 2013.

„Este o bucurie foarte mare pentru mine să revin într-un loc în care m-am simţit foarte bine atât ca antrenor, cât şi ca jucător. Am trăit clipe minunate acolo, am prieteni, oameni dragi pe care i-am lăsat în urmă atunci când am plecat şi va fi o bucurie să ne revedem. Sper să readucem lumea la stadion şi să retrăim clipele frumoase de altădată. Am încheiat un contract pe doi ani de zile, iar în primul an obiectivul este o clasare cât mai sus pentru a nu mai avea emoţiile din acest sezon. În cel de-al doilea an vom încerca mai mult să ne batem la promovarea în Liga I. Reunirea echipei am programat-o în jurul datei de 22 iunie, vom avea două luni de pregătire până la începerea campionatului. Vom avea timp să analizăm jucătorii pentru a porni la drum cu un lot competitiv. Vreau să-i salut pe toţi prietenii mei şi pe toţi iubitorii de fotbal ai rosso-nerilor. Să ne ajute Dumnezeu să revenim acolo unde am fost odată şi să jucăm cu 8.000-10.000 de oameni în tribune”, a declarat Alexandru Pelici, citat de radioresita.ro.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *