Duel Poli – Dinamo în Cupa României. Ce a declarat Dan Alexa

Duel Poli - Dinamo în Cupa României. Ce a declarat Dan Alexa

La Casa Fotbalului a avut loc marți tragerea la sorți a meciurilor din play-off-ul Cupei României, ediția 2025-2026. Politehnica Timișoara va întâlni în această fază a competiției, pe teren propriu, divizionara secundă CS Dinamo București.

„Este o echipă de nivelul Ligii a II-a, bine antrenată de Florin Bratu. Îl cunosc bine, nu va fi un meci ușor, dar ar fi bine să jucăm și acasă și în perspectiva faptului că noi în trei-patru zile (n.r. – după această partidă) vom începe campionatul și va fi un meci spectaculos așa. Acolo sunt două Dinamo, nu vreau să comentez prea mult. Pentru suporteri cred că va fi și rivalitate, dar pentru mine ca antrenor nu va fi un meci ușor, va fi un meci complicat, dar ne dorim să intrăm în grupe. Deși ne va fi greu partea asta de campionat, dar îmi doresc calificarea. Pentru suporteri, pentru oraș, e bine să intrăm în grupe, deși sportiv cred că ar fi destul de greu campionat-cupă, dar nu contează. Dacă jucăm acasă este un mare avantaj”, a declarat Dan Alexa, antrenorul principal al Politehnicii Timișoara, cu referire la duelul din play-off.

În turul al treilea, bucureștenii au învins-o pe LPS HD Clinceni, scor 1-0, în deplasare. CS Dinamo are în acest sezon statut de nou-promovată în eșalonul secund și este antrenată de fostul internațional Florin Bratu.

Tot în faza play-off din Cupa României, CSC Dumbrăvița va da piept, din nou, cu FC Bihor Oradea. Cele două echipe s-au întâlnit sâmbătă, pe stadionul „Iuliu Bodola”. Gazdele în roșu și albastru s-au impus cu scorul de 3-2, întorcând rezultatul după ce timișenii au condus cu 2-0.

În cazul în care jocurile din Cupa României urmează să fie televizate în direct şi sunt programate în nocturnă, iar clubul organizator nu dispune de un stadion dotat cu instalație de iluminat, jocul se va programa pe un stadion din localitatea cea mai apropiată, care îndeplineşte condițiile regulamentare necesare disputării jocului şi televizării.

Partidele se vor desfăşura în conformitate cu prevederile articolului 30 din ROAF, “Organizarea şi programarea Cupei României”. În caz de egalitate după 90 de minute de joc, se procedează la prelungiri şi, după caz, la executarea loviturilor de departajare din punctul de pedeapsă.

Jocurile din cadrul play-off-ului Cupei României vor avea loc, de principiu, în 27 august, de ora 17,30. Excepție vor face jocurile televizate, programul complet urmând a fi stabilit și comunicat ulterior pe site-ul FRF.ro.

CITEŞTE ŞI: Cinci noi oportunități pentru studenții generației viitoare, la Universitatea de Vest din Timișoara. Programe de studii unice în România

Sursa foto: sspolitehnica.ro / Paul Sebo


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *