Achiziții prin cooperare locală

Achiziții prin cooperare locală

Situată în zona premontană a județului Timiș, comuna Fârdea resimte necesitatea unei înzestrări tehnice mai consistente, pentru a-și putea administra corespunzător domeniul public.

Ca atare, administrația locală a decis, în cadrul celei mai recente ședințe de plen a consiliului local, să achiziționeze o autoutilitară cu benă basculabilă și o mașină de tuns iarba, investiția însumând, cu includerea TVA, aproape 558 de mii de lei.

Finanțarea acestei achiziții este asigurată, în integralitate, prin intermediul liniei de proiecte avansate prin Grupul de Acțiune Locală ”Țara Făgetului”.

Comuna Fârdea reunește, în cele șapte sate componente, circa 1.700 de locuitori, astfel că, fără această formă de sprijin, o astfel de achiziție ar fi fost mai dificilă.

CITEȘTE ȘI: Un înger dansa în plină zi

Sursa foto: Ghidul Banatului


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *