Schimbarea modului în care generațiile secolului 20 și-au trăit viața a dus la apariția unor meserii noi, dar și la dispariția altora considerate, la un moment dat, dintre cele mai căutate. Să luăm ca exemplu vestimentația: odinioară, un domn bine ieșea din casă îmbrăcat în costum elegant, cu pălărie și, obligatoriu, baston.
Nici doamnele și domnișoarele nu plecau cu treburi prin oraș cu capul descoperit, pălăria fiind, de cele mai multe ori, un accesoriu privit ca o adevărată carte de vizită a persoanei respective. Mai știți, astăzi, de ateliere în care se confecționează pălării? Sunt foarte rare. Dar de mici meșteșugari talentați artizani de bastoane elegante? Aproape inexistenți.
Odinioară, însă, pălărierii și bastonarii erau la mare căutare. Cum la fel de bine văzuți erau și cei care se ocupau de comercializarea muncii lor. Un astfel de negustor, unul de bastoane, a trăit în secolul trecut în Bucovăț. De loc din comuna aflată la mică distanță de Timișoara, Gheorghe Jivan a lucrat câțiva ani în America, după care s-a întors acasă.
„Vorbea opt limbi”, afirmă, cu mândrie, strănepotul lui. Revenit la Bucovăț, s-a apucat de negustorie, de la achiziționarea mărfii și până la exportul ei.
Povestește strănepotul lui: „Pe vremea când era la modă bastonul, practic un accesoriu obligatoriu oricărui domn cu o anumită poziție socială, la noi la Bucovăț se confecționau pe bandă rulantă. Din stejar erau făcute, fiind elegante, frumoase și sculptate.
Străbunicul meu le aduna și, când avea suficiente pentru a onora o comandă, le punea pe tren la Remetea. Se vindeau în Franța, în Germania. Și în capitala Franței, eleganții parizieni purtau bastoane făcute la Bucovăț. Străbunicul mai făcea și export de vite, în Italia și Germania.
Tot din gara de la Remetea porneau transporturile. Străbunicul cumpăra vite de la oameni, direct din gospodării sau din târgurile de prin sate și când se adunau mai multe le vindea. Alegea, dintre vite, și boi buni de muncă, pe care îi vindea separat, pe preț atractiv: o pereche de boi buni de lucru valora cât un lanț de pământ”.
Astfel am aflat cum se făceau afaceri odinioară, din povestea strănepotului negustorului de bastoane și vite, nimeni altul decât primarul de azi al comunei Bucovăț, Tiberiu Jivan. A fost, străbunicul primarului, un negustor iscusit, care știa cu adevărat toate tainele meseriei.
A existat, însă, și o persoană care l-a făcut, la un moment dat, să încheie o afacere mai puțin profitabilă. „Tatălui meu, străbunicul îi făcea, ca orice bunic, toate poftele. Era topit după el. Odată l-a luat pe tata în târg și el, ca orice copil, a vrut să aibă o bicicletă, «pițiclă» cum i se spunea pe la noi. Și străbunicul îi cumpără «pițiclă». A fost scumpă, a plătit pe ea prețul unei perechi de boi de muncă. Ajung ei acasă, și străbunica îl dojenește: Bine mă, omule, ai dat o pereche de boi pe o «pițiclă»? Dar i-a trecut repede supărarea, văzând bucuria nepotului”!
