Râd străinii de noi! Condiții jalnice la Primăria Timișoara
Zilnic, în Sala de Consiliu a Primăriei Timișoara au loc câteva întâlniri cu diverse delegații oficiale sau cu grupuri de lucru, pe tematică diversă. Tot aici se țin ședințele consilierilor locali cu primarul și viceprimarii.
Cum își întâmpină edilii orașului, acum Capitală Culturală Europeană, oaspeții români și străini, am aflat din discuțiile purtate cu o persoană, cetățean străin, care a participat chiar în această săptămână la o întâlnire formală, în Sala de Consiliu, sala-fanion a Primăriei Timișoara. Evident, din motive lesne de înțeles, vom proteja identitatea persoanei în cauză. Însă imaginile surprinse de vizitator, vorbesc de la sine.
Dispreț și nepăsare
Este vorba despre starea de degradare a mobilierului, în special a fotoliilor, despre tapetul prăfuit, mesele zgâriate, dar și despre toaletele de la etajul 1, cele mai apropiate de sala oficială.
“Am participat la o întâlnire la care am fost oameni din mai multe țări. Gazdele au fost foarte amabile, iar discuțiile constructive. Ceea ce mi-a atras atenția au fost însă mobilierul învechit, scaunele rupte. În plus, cred că e nevoie de o renovare a toaletelor. La cea de femei, de exemplu, lipsește mânerul cu care se trage apa. În locul lui, trebuie să ridici o sfoară și aceea foarte murdară. Sonorizarea lasă și ea de dorit, din păcate”, ne-a declarat, sub protecția anonimatului, persoana care a venit la întâlnirea cu edilii, de la 1500 de kilometri depărtare.
Problema sonorizării este arhicunoscută. La toate ședințele Consiliului Local se produce microfonie, se aud diverse sunete metalice și bruiaj, chiar în timp ce aleșii locali vorbesc la microfon. Problema a fost sesizată la fiecare dezbatere publică sau ședință, care s-au ținut în Sala de Consiliu. Disfuncționalități sunt și la butoane, la sistemul electronic de votare, lucru grav, ținând cont că acolo se decid bugete, regulamente și alte lucruri esențiale pentru oraș și pentru timișoreni.
8 ani de nepăsare după renovare
Ultima renovare a Sălii de Consiliu a avut loc în anul 2015. Costurile de reamenajare s-au ridicat la peste 142 de mii de euro. Investiția a fost aprobată de CL Timișoara încă de la începutul anului 2015, dar lucrările propriu-zise au demarat de abia în luna iulie a aceluiași an. Lucrările au fost executate de firma Stareto, care a câștigat licitația municipalității. Între timp, şedinţele Consiliului Local Timişoara s-au ţinut fie în clădirea Senatului Politehnicii Timişoara, fie la Filarmonică.
Sala renovată și reutilată ar fi trebuit să fie gata în luna septembrie 2015. Au fost schimbate instalaţiile electrice, s-au făcut reparaţii la ferestre, podele, pereţi, sistem de sonorizare şi iluminat. În plus, au fost montate podelele, s-a zugrăvit și s-a pus tapet. Pe lângă acestea, ferestrele din partea stângă a sălii au dispărut, acestea fiind acoperite cu un perete din gips-carton. Lucrările au întârziat însă, prima ședință de consiliu local în sala restaurată s-a ținut la sfârșitul lunii ianuarie 2016.
Investițiile nu s-au oprit aici. În luna mai 2016, Primăria Timișoara mai scotea peste 120.000 de euro din bugetul local, tot pentru Sala de consiliu. A urmat schimbarea sistemului de sonorizare și a celui de camera video și a sistemului de vot electronic. 468.300 de lei, fără TVA, adică puțin peste 124.000 de euro, cu tot cu TVA, a costat „sistemul integrat de discuție, vot electronic cu afișaj și videoproiecție” pentru Sala de consiliu a municipalității. Acesta a fost instalat de singura firmă care s-a înscris la licitație: Telekom România Mobile Communications din București, care a depus cea mai ieftină ofertă, în asociere cu societatea Icco Systems din Brașov.
CITEȘTE ȘI: Primăria Timișoara oferă proiectarea Noii Radiale Vest unei “firme de casă”
Revenind la momentul actual, consilierii locali, diversele delegații, dar și cei ce participă fizic sau online la ședințele CLT sau la diverse dezbateri se plâng de calitatea sistemului audio. Unii consilieri locali, au făcut observații și despre erori ale sistemului electronic de vot, aproape de fiecare data trecute cu vederea.
Cât despre mărturia oaspetelui care a găsit Sala de Consiliu a Primăriei Timișoara ca “învechită”, cu mobilă deteriorată, tapet impregnat cu praf și cu toalete improvizate, unde se trage apa cu…ața, nu prea ar mai fi nimic de zis. Decât că există o vorbă populară care spune cât de gospodar e omul, după cum își îngrijește casa.