Parcul Copiilor din Timişoara nu este nici pe departe un obiectiv cu care urbea să se mândrească. Deşi a stat şapte ani închis pentru renovări, în final nu a ieşit ceva care să rupă gura târgului.
Nu există o cofetărie, nici măcar trenuleţ, cum era înainte de 1989, iar jocurile existente sunt destul de modeste, departe de pretenţiile unui mare oraş al mileniului al treilea.
Toate sunt nimicuri, însă, pe lângă intrarea în parc, care e de toată jena, specifică obiectivelor ajunse în ruină: mâzgălituri, panouri decolorate şi rupte, totul mirosind a paragină.
Chiar nu se găseşte o firmă abonată a primăriei să cosmetizeze puţin intrarea în parc? Măcar să fie afară vopsit gardul, dacă înăuntru tot dăm de Harap Alb…
Daca tot ne inspiram din basmele lui Ion Crenga pentru titlul articolului, poate mai potrivit ar fi fost „Prostia omeneasca”.