Încep mişcările de trupe la CSC Dumbrăviţa. Cosmin Stan: „Vor fi destul de consistente”

Încep mişcările de trupe la CSC Dumbrăviţa. Cosmin Stan: „Vor fi destul de consistente”

Încep mişcările de trupe la CSC Dumbrăviţa. Cosmin Stan: „Vor fi destul de consistente”

CSC Dumbrăviţa s-a reunit luni în vederea pregătirii sezonului de primăvară din Liga a II-a. La primul antrenament au fost prezenţi 28 de jucători, inclusiv câteva nume noi. De altfel, din prima zi a săptămânii au început să se oficializeze mișcările de trupe, astfel că în a doua parte a stagiunii antrenorul Cosmin Stan va miza pe un lot mai experimentat decât în toamnă.

„Verzii” s-au strâns la stadionul „Ştefan Dobay”, unde s-au echipat și au fost cântăriți, după care s-au îmbarcat în microbuz cu destinația Covaci, acolo unde se vor desfășura toate antrenamentele până în data de 3 februarie.

Lotul prezent la reunire este următorul: Robert Mikloș, Cătălin Trifon, Alexandru Ciui – portari; Eduard Amariei, Toma Bodri, Sebastian Bura-Koț, Vlad Gîsă, Tudor Moțiu, Călin Toma – fundași; Luca Bodri, Denis Curea, Răzvan Ghinescu, Alexandru Martinov, Cristian Grancea, Andrei Olaru, Ionuț Tănase, Alexandru Tismonar, Costel Zurbagiu, Adrian Ungureanu, Bogdan Sima, Răzvan Neag (ambii născuți în anul 2007, din propria pepinieră de juniori), Denis Guţă (născut în 2002, de la CS Universitatea Craiova via AFC Odorheiu Secuiesc), Adrian Zaluschi (Politehnica Timișoara), Salhi Ouadie (Șoimii Lipova), Alexandru Piftor (Ripensia Timișoara) – mijlocași; Dragan Paulevici, Petre Simon, Darius Hitian (născut în 2006, din propria pepinieră de juniori) – atacanți.

Cu Adrian Ungureanu se negociază rezilierea contractului. Bogdan Sima, Răzvan Neag, Denis Guţă şi Darius Hitian se află în probe. Adrian Zaluschi, Salhi Ouadie şi Alexandru Piftor urmează să semneze cu CSC Dumbrăviţa.

„Începem pregătirea cu gândul de a ne menține în Liga a II-a și de a juca un fotbal bun. Cu aceste țeluri pornim la drum și sper ca peste trei luni și jumătate să ne putem bucura de menținerea în eșalonul al doilea”, au fost primele gânduri ale antrenorului Cosmin Stan.

Vor fi mișcări de trupe destul de consistente în această iarnă, în condițiile în care sunt așteptați jucători cu experiență, care să ajute echipa să-şi îndeplinească obiectivul.

„Noi am făcut o strategie încă de după meciul de la Alexandria. Jucătorii care au evoluat mai puțin sau cei care nu au dat randamentul scontat am zis că este mai bine să plece pentru a face loc unor jucători noi, cu experiență. Jucându-se doar nouă meciuri în primăvară – cele trei din sezonul regular plus cele şase din play-out – cred că trebuie să mergem pe mâna unor jucători cu experiență. Nu putem să facem prea multe experimente în momentul de față”, a explicat Cosmin Stan.

Se are în vedere renunțarea la șase jucători care au făcut parte din lot în prima parte a stagiunii. Au semnat deja rezilierea David Popa, Denis Blickling și Patrick Pașcalău, iar Daniel Grigoriu a fost împrumutat la Șoimii Lipova. Urmează să semneze rezilierea și Adrian Bain, care va reveni la Ripensia Timișoara, iar cu Adrian Ungureanu se negociază în continuare condițiile încetării colaborării.

„Lotul nostru a fost destul de numeros, iar cei care au jucat puțin în toamnă aveau șanse și mai mici, pentru că numărul de meciuri se înjumătățește în primăvară. Să nu credeți că am reziliat cu acești jucători pentru că sunt salbi sau că nu au dat randament la fiecare joc. Am considerat însă că va fi foarte greu pentru ei să joace și am preferat să îi lăsăm să plece la alte echipe.

Cu cei mai tineri, discuția e că îi vom ține în vizorul nostru. De exemplu, Blickling și Pașcalău sunt născuți în 2005, în sezonul viitor ar fi fost eligibili la categoria juniorilor mici, dar aveau șanse mici de a juca acum. Nu îi puteam împrumuta, pentru că mai aveau doar șase luni de contract cu noi, dar am avut o discuție cu ei și le-am spus că mai bine joacă în altă parte, iar dacă dau randament și își doresc, din vară pot reveni la noi. Aici rămâne la latitudinea lor.

Grigoriu a fost împrumutat la Lipova, el fiind jucătorul nostru. Ar mai fi Bain, tot un jucător tânăr, cu șansele cele mai mici de a juca dintre cei menționați până acum. O discuție separată e la Popa și Ungureanu, ei sunt seniori, dar nu au dat randamentul pe care îl așteptam de la ei”, a precizat Cosmin Stan.

La capitolul sosiri există deja patru certitudini: mijlocașii Adrian Zaluschi, Ouadie Salhi și Alexandru Piftor, care vor semna mâine contractele, precum şi fundaşul central ivorian Abdoulaye Niakate, aşteptat începând de miercuri la antrenament, acesta sosind sub formă de împrumut de la CFR Cluj. În continuare, staff-ul tehnic caută un atacat de careu cu experienţă.

„Am mers doar pe jucători cu experiență, care au jucat în primele două ligi. Este vorba de Zaluschi de la Poli, de Piftor de la Ripensia, dar care și el a cochetat cu Liga I la FC Botoșani și Chindia. De asemenea, a venit Salhi, de la Lipova, alături de care am mai lucrat la Carani, și care are la rândul său meciuri în prima ligă din Maroc. Miercuri îl așteptăm pe fundașul central Abdoulaye Niakate, care va veni sub formă de împrumut până în vară, de la CFR Cluj.

Acestea sunt certitudinile. Nu mai e niciun secret că suntem în discuții avansate cu Cristian Gavra, un alt jucător care are multe meciuri în Liga I. În cazul în care nu ne înțelegem cu el, ne vom orienta spre alt atacant, pentru că avem nevoie de un atacant de careu”, a mai spus antrenorul principal al echipei CSC Dumbrăviţa.

Despre tinerii sosiți în probe de la grupa antrenată de Silviu Bălace și crescută la clubul acestuia, Galaxy Timișoara, Cosmin Stan a declarat: „Sunt copiii de la echipa noastră Under 17, antrenați de Silviu Bălace. Sunt doi mijlocași centrali de picior stâng și un atacant. De altfel, Hitian a mai cochetat cu seniorii și la ACS Poli. Ei se vor pregăti cu noi în prima săptămână, iar dacă vor face față vor rămâne și în a doua săptămână.

Apoi ne vom decide dacă vor rămâne în lot sau dacă îi vom chema din când în când la antrenamentele primei echipe. Vrem să chemăm și alți jucători de la echipa U17, să ne facem o impresie despre ei, pentru că e o generație de perspectivă. Sunt mici ca vârstă, dar dacă fac față din punct de vedere fizic, pot rămâne în anturajul echipei mari”.

CITEȘTE ȘI: Timişul Şag se pregăteşte pentru promovarea pe cea de-a treia scenă fotbalistică. Investiții importante în infrastructură

Cosmin Stan a vorbit și despre programul pe care echipa timişeană îl va avea în această primă săptămână de pregătire: „Băieții au avut un program, timp de patru săptămâni, atât de alergări, cât și la sala de forță. Asta tocmai pentru a nu mai pierde foarte mult timp cu readaptarea la efort. Dacă testele de azi ies bine și ne arată că s-au ținut de program, atunci această săptămână va fi destul de ușoară pentru ei, cu multe jocuri în cadrul antrenamentelor și fără alergări. Doar de săptămâna următoare, când vom intra și într-un cantonament pe plan local, spre weekend”.

Sâmbătă este programat primul amical al acestei perioade de pregătire, cu juniorii U19 de la UTA. Meciul va avea loc la Arad, ora de start și locul de desfășurare urmând să fie stabilite în zilele următoare.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *