Au trecut 161 de ani de la Unirea Principatelor Române

unire 1

Din ziua Unirii Moldovei cu Ţara Românească, Mica Unire, fără de care nici Marea Unire din 1918 nu s-ar fi realizat, statul român a intrat în perioada sa modernă, prin reformele începute sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza. Prin Unirea Moldovei cu Ţara Românească s-a format ulterior un stat unitar care a adoptat numele de România, cu capitala la Bucureşti, cu o singură Adunare şi un singur Guvern. Era primul pas pe calea înfăptuirii statului naţional unitar român.

Generaţia de intelectuali patrioţi care a realizat Unirea din 1859 a avut meritul de a fi putut impune un spirit deschis către ideile de unitate, libertate şi fraternitate născute de Revoluţia franceză de la 1789, pentru care mulţi dintre ei luptaseră pe baricadele revoluţiilor de la 1848 din Europa. Marii unionişti Mihail Kogălniceanu, I.C. Brătianu, Al. I. Cuza, Vasile Alecsandri, Costache Negri au avut intuiţia diplomatică de a alege momentul cel mai bun pentru proclamarea Unirii Principatelor Române, conform voinţei patrioţilor din Moldova şi Ţara Românească.

Contextul istoric

La mijlocul secolului al XIX-lea, soarta principatelor Ţării Româneşti şi Moldovei se afla în mâinile Imperiului Otoman şi ale Rusiei țariste, care se opuneau unirii lor. Obiectivul fundamental al românilor, „Unirea Moldovei şi Ţării Româneşti într-un singur stat neatârnat românesc”, fusese afirmat clar în 24 mai 1848, la Braşov, prin programul-legământ ”Prinţipiile noastre pentru reformarea patriei”.

Neţinând cont de interesele poporului român, în primăvara anului 1849 Imperiul Otoman şi Rusia țaristă au încheiat la Balta-Liman o convenţie care afecta grav suveranitatea principatelor.

Se stabilea ca domnitorii ţărilor româneşti să fie numiţi direct de sultan, cu acordul Rusiei, şi aceştia să fie consideraţi înalţi funcţionari ai Imperiului Otoman. În Moldova a fost înscăunat Grigore Alexandru Ghica, iar in Ţara Românească, Barbu Ştirbei. Deşi domnitorul muntean nu se împotrivea uniunii, el nu s-a dovedit la fel de entuziast ca domnitorul moldovean, care a înlăturat restricţiile impuse revoluţionarilor paşoptişti, i-a reprimit în principat şi a permis reorganizarea mişcării unioniste în Moldova.

După izbucnirea Războiului Crimeii, în 1953, ambii domnitori şi-au pierdut scaunul domniei când trupele ruseşti au ocupat principatele, fiind urmate, după retragerea lor, de cele habsburgice şi otomane. Războiul, care a durat trei ani, s-a încheiat cu înfrângerea Imperiului Ţarist, iar Tratatul de pace încheiat la Paris în 1856 a avut prevederi care priveau şi statutul celor două principate române.

Protectoratul Imperiului Rus era înlăturat, iar Principatele urmau să beneficieze de garanţia colectivă a marilor puteri, se păstra suzeranitatea otomană, dar se garanta independenţa administrativă, erau realipite Moldovei judeţele Cahul, Bolgrad şi Ismail şi se constituiau Divanurile Ad-hoc, care să exprime voinţa românilor în privinţa unirii. În locul celor doi domnitori au fost numiți caimacani care să prezideze hotărârile poporului. Noul climat politic a determinat şi reîntoarcerea acasă a intelectualilor patrioţi moldoveni şi munteni care au organizat formarea Comitetelor Unirii. În aceste Divanuri Ad-hoc urmau să fie prezenţi pentru prima dată şi ţărani, alături de reprezentanţi ai Bisericii, ai marii boierimi şi ai burgheziei. Toate forţele sociale şi politice erau chemate să se pronunţe în problema Unirii.

În Ţara Românească, majoritatea covârşitoare a opiniei publice susţinea ideea Unirii, în Moldova însă situaţia s-a complicat. Au urmat manevre politice, falsificarea listelor electorale pentru Divanurile Ad-hoc, dezvăluiri ale falsului în presa timpului, tensiuni sau ruperea relaţiilor diplomatice. În cele din urmă, alegerile falsificate de Vogoride au fost anulate şi, în septembrie 1857, divanurile din cele două Principate s-au pronunţat pe rând în favoarea Unirii. În 1858, marile puteri europene acceptau prin Convenţia de la Paris uniunea între cele două ţări, cu instituţii proprii, dar cu armată şi Curte de Justiţie comune şi cu o Comisie Centrală la Focşani, care urma să facă legi de interes comun. Au urmat alegerile pentru Adunările Elective, care trebuiau să îi desemneze pe cei doi domni şi au apărut din nou divergenţele.

Un singur domn, un stat unitar

Convenţia de la Paris prevedea modul de organizare a principatelor, dar nu specifica faptul că nu poate fi aceeaşi persoană atât domn al Moldovei, cât şi domn al Ţării Româneşti.

În Moldova, după o altă serie de manevre politice şi chiar conspiraţii cu trădări şi spioni, după cum spun unii istorici, a fost găsită o soluţie de compromis: urma să fie domn hatmanul Alexandru Ioan Cuza, comandantul armatei.

Nu era o personalitate de prim rang, dar în cele din urmă grupările politice l-au sprijinit pe neexperimentatul Cuza, preferându-l în faţa unui politician redutabil. Pe 5 ianuarie, Alexandru Ioan Cuza a fost ales în unanimitate domn al Moldovei. În cercurile politice din Ţara Românească, colonelul Cuza nu era cunoscut, dar oricine ar fi fost ales în Moldova trebuia ales şi la Bucureşti. În noaptea de 23 spre 24 ianuarie, membrii Partidei Naţionale s-au reunit la Hotelul „Concordia” din Bucureşti unde, pentru prima oară, s-a spus ceea ce până atunci fusese doar o năzuinţă: Cuza trebuia ales domn al ambelor principate pentru a se înfăptui Unirea. În 24 ianuarie, Alexandru Ioan Cuza a fost ales în unanimitate domn al Ţării Româneşti, iar populaţia strânsă în jurul Dealului Mitropoliei a primit vestea cu cea mai mare bucurie.

Mihail Kogălniceanu afirma, în discursul adresat domnitorului după alegere: „Alegându-te pe tine domn… am voit să arătăm lumei aceea ce toată ţara doreşte: la legi noi, om nou… Fii dar omul epocii; fă ca legea să înlocuiască arbitrarul! Fă ca legea să fie tare, iar tu, Măria Ta, ca domn, fii bun, fii blând; fii bun mai ales cu aceia pentru care mai toţi domnii trecuţi au fost nepăsători sau răi. Nu uita că dacă cincizeci de deputați te-au ales domn, însă ai să domneşti peste două milioane de oameni!”. Deplina Unire a fost recunoscută doi ani mai târziu, la Conferinţa de la Constantinopol, când Înalta Poartă a renunţat la toate condiţiile pe care le solicitase anterior.

La Timișoara, autoritățile locale vor marca sărbătorirea celor 161 de ani de la înfăptuirea Unirii Principatelor Române printr-un ceremonial care va avea loc astăzi, începând cu ora 11, în fața Inspectoratului Județean de Poliție Timiș de pe bulevardul Take Ionescu.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Au trecut 161 de ani de la Unirea Principatelor Române

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *