Toamnă promițătoare pentru investițiile bănățene. Sume importante au fost virate în conturile câtorva UAT-uri

Viramente PNRR consistente pentru Banat

Toamnă promițătoare pentru investițiile bănățene. Sume importante au fost virate în conturile câtorva UAT-uri

Dacă asupra altor aspecte financiare de interes pentru administrația publică locală domnește încă incertitudinea, în ceea ce privește decontările investițiilor în curs de execuție care beneficiază de finanțare prin programul național de redresare și reziliență (PNRR), luna septembrie a început promițător pentru cele două județe bănățene.

Astfel, în runda de plăți efectuată în prima zi a lunii de către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, orașul Ciacova a primit 1,33 milioane de lei.

Sume importante au fost virate și către UAT-urile Dumbrava – 1,57 milioane (în două plăți), de lei, Tormac – 405 mii, Voiteg – 373 de mii, Denta – 367 de mii (două plăți), Valcani – 310 mii, Criciova – 300 de mii, Peciu Nou – 244 de mii, Ghizela – 150 de mii, Știuca – 148 de mii și, respectiv, Șandra – 110 mii.

Banii se adaugă celor aproape 10 milioane de lei virați în runda din 28 august, în conturile municipiilor Timișoara și Lugoj, a orașelor Buziaș, Deta, Făget și Sânnicolau Mare, precum și a comunelor Banloc, Bârna, Mașloc și Mănăștiur.

CITEŞTE ŞI: VIDEO! Înaintează lucrările la „tunelurile pentru urşi” de pe lotul de autostradă A1 Margina – Holdea

Din județul Caraș-Severin, în această rundă au fost virate sume doar către comuna Carașova – 1,63 de milioane de lei, însă, în runda anterioară, din 28 august, PNRR a adus 2,9 milioane de lei pentru alte patru comune: Grădinari, Ticvaniu Mic, Gârnic și Măureni.


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *