Se spune că progresul tehnologic din ultima jumătate de veac depăşeşte tot ce a realizat omenirea în întreaga sa existenţă. Dacă-i aşa, de ce civilizaţia, care depinde şi de tehnologie, şi societatea nu au avut acelaşi ritm de evoluţie? Boom-ul tehnologic ne-a schimbat viaţa, dar oare el a îmbunătăţit relaţiile interumane, i-a făcut pe oameni să fie mai împliniţi, mai fericiţi?
Încercăm să răspundem la aceste întrebări, dar şi la altele, ţinând cont şi de păreri ale unor specialişti din domenii diverse. Întâi să vedem care sunt cele mai importante progrese ale tehnologiei.
Trăim deja în era spaţială, a telecomunicaţiilor rapide şi a micşorării timpului de parcurgere a diferitelor distanţe fizice. Calculatorul şi dispozitivele derivate din acesta, în special telefoanele mobile de ultimă generaţie, ne domină viaţa şi ne ocupă timpul, la serviciu şi acasă. Aproape peste tot în zona publică, dar şi în cea privată poţi vedea tineri preocupaţi de dispozitivul lor de comunicare cu care merg în mână pe stradă, în mijloacele de transport, de care nu se despart nici o clipă. Sunt cu ochii ţintă pe ecranul lui, pe care îl ating, pentru a derula imagini, secvenţe, mesaje, ştiri. Pe alţii îi poţi vedea cu căşti pe urechi, trecând absenţi, cu lumea lor cu tot, pe lângă tine. Se conduc automobilele conversând la telefon, cu sau fără handsfree. Cea mai mare descoperire pe care au făcut-o oamenii cu supercomputerele de astăzi constă în decodarea ADN-ului, care marchează începutul descifrării misterului vieţii. Inteligenţa artificială şi, într-o zi, poate, şi viaţa artificială au şanse să devină realităţi palpabile.
Se vorbeşte tot mai mult că oamenii de astăzi seamănă cu extratereştrii, despre care nu se ştie dacă există, în privinţa dotărilor tehnologice devenind tot mai mult nişte hibrizi, nişte roboţi. Da, poate că extratereştrii suntem chiar noi, dar cât mai contează aceasta. Dacă ţii cont că miliarde de tineri (dar şi destui maturi) dependenţi de tehnologia de comunicare de astăzi tastează în acelaşi timp fiecare câte un dispozitiv electronic, fiind interconectaţi în reţele uriaşe, îţi dai seama că paradigma comunicării interumane s-a schimbat radical. Poţi schimba mesaje şi imagini aproape instantaneu cu oricine de pe glob, ori cu foarte mulţi deodată. Explozia informaţională ne copleşeşte şi, uneori, chiar nu ne simţim comod în interiorul ei. Comunicăm mai rapid, dar această facilitate nu a făcut mai bune relaţiile interumane.
De când cu internetul, deşi stau atâta vreme în contact electronic, indivizii par să se evite tot mai mult, când e vorba de-a fi faţă în faţă fizic. Or acest lucru a schimbat relaţiile dintre ei. Cuplurile se cunosc pe internet ori pe reţelele de socializare şi nu direct.
Este deja o modă a căsătoriilor întârziate şi cu un deceniu faţă de acum o jumătate de veac, dar şi a divorţurilor după o scurtă perioadă de convieţuire. A crescut, de asemenea, semnificativ numărul şi durata concubinajelor, dar şi al celibatelor. Aceste statistici arată că tehnologia nu îi face pe oameni neapărat mai comunicativi unul cu altul, pentru a găsi motivaţii de a rămâne împreună. Sigur, lumea evoluează, în funcţie de contextul general dar şi, iată, de tehnologie. Este demodat mâine să trăieşti ca astăzi şi cu atât mai mult ca ieri.
Până la urmă fiecare are timpul lui de existenţă, care se suprapune doar parţial cu cel al generaţiilor dinainte şi de după. Vezi astăzi lume absentă la ceea ce o înconjoară, debusolată, dezorientată. Dar oare acest lucru se datorează tehnologiei, progresului, să fie o reacţie firească la acestea? Sunt mai fericiţi oamenii care comunică instant decât cei care o făceau trimiţind scrisori cu poştalionul? Probabil că nu. Viaţa modernă este mai stresantă, mai plină de neprevăzut, de reguli care constrâng, de convenienţe care obosesc.
Într-o zi, se spune, se va renunţa la scrisul de mână şi copiii vor învaţa alfabetul tastându-l. E bine, nu e bine? În staţia în care aştept tramvaiul, doi tineri ating ecranul unui telefon deştept, nebăgând de seamă că vehiculul pe care îl aşteptau a oprit şi a şi plecat. Aleargă după el, dar vatmanul îşi vede de drum. Când observ aceasta îmi dau seama că nici eu nu mai ştiu să scriu cu litere de mână, că am devenit dependent de taste. Deschid email-ul şi citesc ştirile de pe net de trei ori pe zi cel puţin, ca şi cum aş servi micul dejun, prânzul şi cina, cu diferenţa că atunci sunt singur, iar la mesele principale ale zilei am şanse să mai schimb o vorbă cu cineva drag.
Asta-i diferenţa. Când ai sute sau mii de prieteni pe reţelele de socializare e ca şi cum n-ai avea nici unul. În schimb, ele pot alege preşedinţi ori pot răsturna guverne, acesta este paradoxul ori paradigma tehnologiei de astăzi. E eficientă, surprinzătoare, dar îi lipsesc emoţia, vibraţia, simţurile.
