Sume modice distribuite inspectoratelor școlare pentru combaterea violenței. Județului Timiș i-au revenit 48.700 de lei

Plățile pentru beneficiile de asistență socială vor fi efectuate mai devreme în luna martie

Sume modice distribuite inspectoratelor școlare pentru combaterea violenței. Județului Timiș i-au revenit 48.700 de lei.

Ministrul Daniel David a semnat, recent, ordinul prin care 1.900.000 de lei vor fi direcționați către școli, prin inspectoratele școlare, pentru implementarea, în perioada 15 octombrie – 15 decembrie 2025, a Programului de prevenire a violenței şi a infracțiunilor în mediul şcolar „Împreună prindem curaj”.

Suma este disponibilă prin Mecanismul național de susținere a prevenirii criminalității și va fi distribuită către inspectorate în funcție de dimensiunea populației școlare de la nivelul fiecărui județ.

În primăvara acestui an, a mai fost semnat un ordin similar, pentru perioada martie-iulie, fiind alocați, conform datelor oficiale, 1.550.000 de lei.

Din aceștia, județului Timiș i-au revenit 48.700 de lei (aproape 10.000 de euro).

Potrivit datelor furnizate de minister, programul a fost implementat și anul trecut, când 22.000 de copii, 8.000 de părinți și 100 de parteneri au participat la activitățile desfășurate în cadrul acestuia.

CITEȘTE ȘI: Alfred Simonis: „Alocăm 90 de milioane de euro pentru cel mai important proiect de infrastructură rutieră din estul județului”

 


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *