
Incident şocant! Mai mulţi câini au intrat într-o curte şi au omorât alţi trei
În 4 octombrie, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Caransebeș au fost sesizați de un bărbat din municipiu cu privire la faptul că, în aceeași zi, câinii aparținând unui vecin ar fi pătruns în curtea sa și ar fi ucis trei câini, rănind grav un al patrulea.
Cercetările sunt în curs de desfășurare, urmând ca, în funcție de concluziile acestora, să fie dispuse măsurile legale care se impun.
„Precizăm că, până în prezent, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin, nu au mai fost înregistrate alte sesizări de natură similară, aceasta fiind, așadar, singura situație semnalată oficial Poliției Municipiului Caransebeș”, a transmis IPJ Caraş-Severin..
CITEŞTE ŞI: Care sunt, de fapt, anvelopele legale în această iarnă: RAR a venit cu lămuriri importante
Imagine cu rol ilustrativ


