Praznicul Înălţării Domnului

Creştinii ortodocşi celebrează astăzi Înălţarea Domnului, sărbătorită la 40 de zile după Înviere, în Joia din săptămâna a VI-a după Paşti, şi supranumită, la români, Ispas.

Este ziua în care, potrivit unei tradiţii nescrise, credincioşii se salută cu „Hristos S-a înălţat!” şi îşi răspund cu „Adevărat S-a înălţat!”.

Formula în sine nu este rânduită de Biserică şi, în opinia unor teologi, nici nu are acelaşi temei ca salutul Învierii, în cazul căreia confirmarea „Adevărat, a înviat!” se justifică prin faptul că, neavând loc cu martori, minunea Învierii a fost întâmpinată cu îndoială.

Altfel au stat lucrurile la Înălţarea Domnului, care a beneficiat de martori şi a reprezentat o despărţire plină de lumină, de vreme ce, după ea, ucenicii lui Hristos s-au întors în Ierusalim „cu bucurie mare”.

Mântuitorul S-a înălţat la cer de pe Muntele Măslinilor, în văzul ucenicilor Săi şi a doi îngeri care le-au vorbit apostolilor despre a doua venire a lui Hristos, pentru ca ei să nu se lase copleşiţi de durerea separării de Iisus. Din Sfânta Scriptură aflăm că Fiul lui Dumnezeu Şi-a ridicat mâinile, binecuvântându-i pe ucenici, iar apoi S-a înălţat la cer (Luca 24, 51), în timp ce un nor L-a făcut nevăzut pentru ochii lor (F.A. 1,9).

Cea mai veche menţiune despre praznicul Înălţării Domnului o găsim la Eusebiu din Cezareea, în lucrarea „Despre sărbătoarea Paştilor”, compusă în anul 332. Din text reiese că, pe vremea aceea, Înălţarea se celebra odată cu Rusaliile, la 50 de zile de la Învierea lui Hristos.

Abia spre sfârşitul secolului al IV-lea şi începutul veacului al V-lea, sărbătoarea Înălţării s-a despărţit de cea a Pogorârii Sfântului Duh (Rusaliile), fiind prăznuită în a 40-a zi după Înviere, dată care va rămâne stabilită pentru totdeauna în calendarul bisericesc.

Înălţarea lui Hristos întru slava şi şederea Sa de-a dreapta Tatălui este chipul deplinei îndumnezeiri a umanităţii Lui.

Prin toate actele Sale, întrupare, moarte, înviere, El a îndumnezeit treptat firea omenească pe care mai întâi şi-a asumat-o, iar în final a transfigurat-o pe deplin. Datorită transfigurării supreme a trupului Său, Hristos poate deveni interior celor care cred în El.

Înălţarea Domnului nu înseamnă retragerea Sa din creaţie, pentru că El continuă să fie prezent şi lucrător prin Sfântul Duh.

Prin Înălţarea Sa, Iisus nu arată doar unde trebuie să ajungă omul, ci se face cale şi putere pentru ca fiinţa umană să ajungă la această stare. El şade pe tronul dumnezeiesc al slavei, dar locuieşte şi în inima celor ce-L iubesc.

Obiceiuri din bătrâni

Potrivit tradiţiei, în bisericile noastre se face astăzi pomenirea generală a eroilor morţi pe câmpurile de luptă, pentru ca sufletele lor să se bucure de ajutorul Mântuitorului înălţat la cer.

În unele părţi de ţară, în ajunul Înălţării, seara, se pun frunze de pelin la ferestre, la uşi şi în paturi. În unele zone rurale, fetele și feciorii se duc în pădure să culeagă frunze de alun cu care fac farmece de dragoste sau pentru a le folosi ca plante tămăduitoare.

Se zice că, de la Paști până la Înălțare, Cerurile sunt deschise iar cei care mor în această perioadă nu mai trec prin Judecata de Apoi și ajung direct în Rai.


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *