Modernizarea liniei CF Caransebeș – Timișoara – Arad avansează: lucrări în desfășurare pe Lotul 1 Caransebeș – Lugoj (video)

Modernizarea liniei CF Caransebeș – Timișoara – Arad avansează: lucrări în desfășurare pe Lotul 1 Caransebeș - Lugoj

Modernizarea liniei CF Caransebeș – Timișoara – Arad avansează: lucrări în desfășurare pe Lotul 1 Caransebeș – Lugoj

Lucrările de modernizare a liniei CF Caransebeș – Timișoara – Arad (162 km), pentru creșterea vitezei de circulație la 160 km/h pentru trenurile de călători şi 120 km/h pentru trenurile de marfă, sunt în desfășurare.

În cursul lunii Septembrie 2025, au fost demarate lucrările de modernizare pe Lotul 1 Caransebeș – Lugoj, prin lucrări pregătitoare, acest lot alăturându-se celorlate 3 aflate deja în execuție.

Astfel, transmite CFR Infrastructură Timișoara, în acest moment, în stațiile Caransebeș, Caransebeș Triaj, interval Găvojdia – Căvăran, se realizează lucrări premergătoare modernizării, cum ar fi: tăierea vegetației din zona feroviară; relocarea și protejarea cablurilor FOA și a utilitățiilor; săpături în vederea scoaterii suprastructurii vechi; realizarea diagnosticului arheologic intruziv; aprovizionarea cu materiale și realizarea de depozite logistice; precum și realizarea de drumuri tehnologice.

Constructor este Asocierea Alstom Transport SA, SC Arcada Company SA și SC Euro Construct Trading 98 SRL, denumită “Asocierea Rail Works” cu lider SC Alstom Transport SA, iar distanța lotului este de 39,56 km.
Durata de execuție a lucrărilor e de șase luni proiectare și 36 luni execuție, valoarea contractului fiind de 1.344.719.352,2 lei fără TVA.

CITEȘTE ȘI: Angajatori de TOP Timișoara: 1.500 de joburi și 40 de companii. Pe 24-25 octombrie la CRAFT

”Modernizarea liniei feroviare pe Lotul 1 Caransebeș–Lugoj este esențială pentru creșterea vitezei și siguranței circulației trenurilor, reducerea timpilor de călătorie, alinierea la standardele europene și dezvoltarea economică a regiunii printr-un transport mai eficient și ecologic”, transmite CFR Infrastructură Timișoara.


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *