
CNIR lansează o platformă online pentru propuneri și sesizări privind proiectele de infrastructură
Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) lansează o platformă online prin care cetățenii, comunitățile locale și profesionale pot transmite propuneri, observații, sugestii, dar și informații despre probleme întâlnite în teren pentru proiectele de infrastructură derulate de CNIR.
,,Am lansat această aplicație care își propune să conecteze oamenii la proiectele pe care le derulăm. Am vrut să avem un instrument simplu și accesibil pentru consultare și implicare publică, pentru că ne dorim ca fiecare investiție/ proiect să răspundă cât mai bine nevoilor reale din teren.
Credem că transparența, dialogul și participarea cetățenilor trebuie să devină parte din fiecare etapă a proiectelor de infrastructură”, a declarat Gabriel Budescu, directorul general al Companiei Naționale de Investiții Rutiere.
Aplicația poate fi accesată la următorul LINK:
https://psdi.cnir.ro/formular-feedback
Formularul, transmit reprezentanții CNIR, nu reprezintă un canal destinat transmiterii petițiilor sau solicitărilor formulate în baza Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, acestea urmând circuitul dedicat existent pe site-ul companiei.
Foto cu titlu ilustrativ


