Prima femeie din Foeni care a renunțat la poale doarme în așternuturi vechi de peste 100 de ani. Domnica Macedolean și-a dorit toată viața să fie orășeancă, dar n-a rezistat nici un sfert de secol în capitala Banatului. Reîntoarsă în locul natal, femeia care s-a străduit întreaga tinerețe să fie în pas cu moda, a revenit la lucrurile care înfrumusețau viața altădată.
Lucruri alese
În trecut oamenii aveau mai puține haine, articole decorative sau de uz caznic, dar investeau mult mai mult în cele pe care le cumpărau sau la a căror realizare contribuiau și ca atare le îndrăgeau mai mult și aveau grijă ca acestea să nu se strice. În prima jumătate a secolului trecut exista încă obiceiul de a păstra îmbrăcămintea frumoasă pentru ocazii deosebite, iar lucrurile aparte erau expuse de fală în încăperile nelocuite ale casei.
Pokemon Go a făcut prima VICTIMĂ. Un tânăr a fost ÎMPUŞCAT!
”De mică mi-am dorit să fiu orășeancă. Aveam o mătușă la Timișoara și eram fascinată de urbea de pe Bega. Mama purta poale și cotrânță, dar eu nu am vrut. Apoi, când eram deja la școală, toată generația mea renunțase la portul din bătrâni. Aveam rochii și fuste. Încă nu se trecuse la pantaloni. Clasele primare le-am făcut la Foeni, iar clasa a V-a, la Timișoara, după care părinții m-au mutat la școala din Peciu Nou. Dar eu mă hotărâsem deja să trăiesc la oraș atunci când voi fi mare. Nu am vrut să învăț să fac lucru de mână ca mama și ca bunica. O singură dată am desenat un model pentru un cilim (cuvertură) de pat pe care alte fete din sat mi l-au cerut mai apoi să-l reproducă și ele. Atunci nu știam să apreciez lucrurile de mână”, spune Domnica Macedolean.
Femeia a învățat croitorie și, ani la rând, a urmat trendul lansat de revistele de modă. ”În 1973 m-am mutat la Timișoara, la bloc. Moșul meu a vrut să vândă casa din Foeni și să cumpere una la oraș, dar tata l-a lăsat. În 1997, când m-am pensionat, am revenit în casa părintească și tot atunci m-am bucurat că mama a păstrat totul”, povestește doamna Domnica.
Timișeanca a scos de la naftalină așternuturile vechi brodate, cuverturile de pat țesute, fețele de masă sau prosoapele cusute, iile și alte articole de înbrăcăminte sau decorative pe care până atunci nu pusese mare preț. ”Dorm pe o pernă a cărei față a fost lucrată într-un mod deosebit de bunica mea, în anul 1910. Cearșafurile sunt cu dantelă făcută cu croșeta, cam tot pe atunci. Am scos și cilimurile și le-am pus în valoare. Abia acum am înțeles să le prețuiesc”, completează Domnica Macedolean.
