De la Ghiroda se întrezăreşte eșalonul superior

ghiroda 1

Greu de (pre)zis care va fi componenţa eşalonului al treilea al fotbalului românesc, unul în care cluburi se (re)înfiinţează peste noapte, iar altele renunţă la luptă în miez de competiţie. Un lucru e sigur, însă: Timişul are mari şanse ca reprezentarea sa la nivelul LIgii a III-a să fie la fel de consistentă ca în sezonul trecut, Ghiroda fiind la un pas să încheie socotelile cu întrecerile păstorite de AJF şi să evolueze la un nivel superior.

Este cea de-a doua tentativă de acest fel a grupării de la marginea Timişoarei, după barajul pierdut, acum trei ani, în faţa Industriei Galda. De data aceasta, datele problemei sunt cu totul altele, ghirozenii abordând ultima partidă a stagiunii din postură de mare favorită.

La Lonea, pe stadionul „Parângul“, trupa lui Vlad Bura a întâlnit campioana Ligii a IV-a din județul Hunedoara, Inter Petrila, gazdele din Valea Jiului fiind depăşite suficient de clar de Leo Naidin şi colegii săi pentru ca deznodământul dublei care asigură biletul spre una dintre seriile „C“-ului să rămână prea mult sub semnul îndoielii.

Un gol al lui Alexandru Baranyi, în minutul 40, şi un altul, semnat de Emanuel Pătraşcu, la opt minute de la revenirea de la vestiare, au rezolvat în bună măsură ecuaţia promovării şi chiar dacă eroarea lui Cosmin Marincaş din prelungirile întâlnirii a stricat întrucâtva imaginea tabelei de marcaj, cei aproximativ o sută de suporteri veniţi de la Ghiroda să-şi susţină favoriţii s-au întors acasă mulţumiţi de formaţia lor.

Manşa secundă porneşte aşadar de la acest 2-1 pentru timișeni, obţinut în deplasarea la Lonea, şi auspiciile par favorabile ca, la sfârşitul meciului programat sâmbătă, de la ora 17,30, arena „Emilian Pavel”, care nu demult îmbrăca haine de sărbătoare în aşteptarea Legendelor Naţionalei României, să devină un cochet stadion de Liga a III-a.

În prima manşă a barajului de promovare, ACS Ghiroda a evoluat în formula: Alexandru Dubou – Octavian Firuţ (min. 75, Brian Filimon), Branimir Ştefanovici, Lucian Gavriluţă, Narcis Damian, Alexandru Florin Gaidoş, Leonard Naidin, Cosmin Mancaş, Sebastian Budur, Emanuel Pătraşcu (min. 65, Bogdan Centea), Alexandru Baranyi (min. 75, Florin Dochiţa). Rezerve: Daniel Alexandru Ciui – Denis Adrian Ciobanu, Constantin Popa, Rareş Mureşan, Marius Stanciu. Antrenor: Vlad Bura.

Formaţiile suporterilor vor să reînvie trecutul

Alături de combatantele de la Lonea, alte 40 de formaţii s-au înfruntat pentru un loc în întrecerea Ligii a III-a. Printre ele s-au regăsit şi patru echipele înfiinţate în vara anului trecut de suporterii cluburilor de tradiţie din România dispărute în ultima perioadă: Petrolul 52 Ploieşti (Prahova), Suporter Club Oţelul (Galați), ACSF „Alb-Negru“ al Studenţilor Clujeni, alias „U” Cluj, sau Suporter Spirit Club Farul (Constanţa).

Aproape toate au tranşat practic în favoarea lor problema promovării, gălăţenii, învinşi în prima manşă, păstrând la rândul lor şanse de a se impune în baraj. După modelul ASU Politehnica şi FC UTA, formaţiile suporterilor îşi încep urcuşul către nivelele superioare ale fotbalului românesc, acolo unde predecesoarele lor, acum dispărute, au scris istorie pe gazon şi în statisticile sportive.

De notat este și evoluţia fostului polist Dorin Goga, autor a patru dintre cele opt goluri cu care clujenii şi-au spulberat adversarii din Maramureş.

Sfârşit de drum pentru „Chirurg“

Cât despre celelalte echipe din vestul ţării angrenate în duelul promovării, notabil este rezultatul Şoimilor din Lipova, arădenii începând deja să-şi facă bagajele pentru Liga a III-a. Nu la fel de favorabil a fost scorul obţinut pe propriul teren de Viitorul Caransebeş, condus din teren chiar de Dan Alexa. La 37 de ani „Chirurgul“ a fost unul dintre titularii liniei de mijloc a gugulanilor şi purtător al banderolei de căpitan de echipă, indiscutabil un punct de atracţie suplimentar al partidei care a atras în tribune aproximativ 1.400 de spectatori.

dan

Prezenţa sa pe gazon nu a fost suficientă pentru ca Viitorul – care a deschis scorul prin Dan Şandru în minutul 69, dar s-a văzut condusă după numai zece minute – să evite o înfrângere care îi diminuează drastic şansele la promovare. Pentru Alexa, revenit în iarbă după trei ani şi jumătate, înfrângerea înseamnă un capăt de drum, fostul polist decizând să renunţe definitiv la ghetele cu crampoane.

“Nu o să mai joc, acesta a fost ultimul meu meci, unul foarte greu pentru că nu m-am antrenat. La Caransebeș am început fotbalul, aici l-am terminat. În acest oraș am copilărit, aici sunt părinții, pentru ei am venit să evoluez. S-a dovedit greu, dar mi-a fost și dor de fotbal. Am întâlnit o atmosferă superbă, un public numeros de care nu se bucură multe echipe în Liga I”, a declarat eroul zilei, vedeta fotbalului din Caransebeș, care a recunoscut superioritatea adversarilor.

“Am întâlnit o echipă peste nivelul Ligii a IV-a, ce face patru antrenamente săptămânal. Îmi pare rău de rezultat, am făcut două greșeli personale și am primit acele goluri în câteva minute. În retur va fi extrem de dificil, Sebeșul are prima șansă, diferența făcându-se și acum, în tur, la capitolul fizic, a conchis Alexa.

Rezultatele complete ale barajelor de promovare în Liga a III-a

Scorurile partidelor tur ale meciurilor de baraj pentru ”urcarea” pe cea de-a treia scenă a fotbalului românesc sunt: CS Strehaia (MH) – Voinţa Saelele (TR) 2-4, Pescăruşul Sarichiol JR. (TL) – SSC Farul Constanţa (CT) 2-7, Dentaş Tărtăşeşti (DB) – Petrolul 52 Ploieşti (PH) 0-3, „Alb-Negru“ al Studenţilor Clujeni (CJ) – Lăpuşul Târgu Lăpuş (MM) 8-0, Diosig Bihardioszeg (BH) – Şoimii Lipova 1-6, FC Avrig (SB) – Unirea Bascov (AG) 1-0, Progresul Spartac (B) – Voinţa Crevedia (IF) 0-3, Mureşul Ruşii-Munţi (MS) – Viitorul Ghimbav (BV) 0-2, CS Amara (IL) – Metalul Buzău (BZ) 0-4, CSM Dunărea Giurgiu (GR) – Agricola Borcea (CL) 2-2, Pro Mureşul Topliţa (HR) – ACS KSE Târgu Secuiesc (CV) 0-3, Internaţional Băleşti (GJ) – Tractorul Cetate (SJ) 2-1, Viitorul Dăeşti (VL) – AS Milcov (OT) 0-0, Unirea 08 Tăşnad (SM) – Dumbrava Gâlgău Almaşului (SJ) 2-1, ACS Dumitra (BN) – CSM Bucovina Rădăuţi (SV) 0-0, Sănătatea Dărăbani (BT) – Viitorul Curiţa (BC) 1-0, Victoria Traian (BR) – FC 2007 Gârceni (VS) 4-0, Unirea Mirceşti (IS) – SC Oţelul Galaţi (GL) 1-0, Teiul Poiana Teiului (IS) – CSM Focşani 2007 (VN) 1-2, Viitorul Caransebeş (CS) – Şurianu 1945 Sebeş (AB) 1-2, Inter Petrila (HD) – ACS Ghiroda (TM) 1-2.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *