… Dar, de aici, începe o altă poveste! Dirijorul Diodor Nicoară are statuie la Margina
Drumurile reportericeşti sunt diferite. Se străbat şi se trăiesc mult mai alert, indiferent de anotimp, de zi sau oră. Drumurile astea mereu te duc într-un loc unde capătul le este fixat de o irepetabilă întâmplare. Cum a fost, mai de curând, şi cea de la Margina, într-o zi de duminică, când biserica era plină. Nici măcar un scaun nu rămăsese neocupat. Cânta Corul Bărbătesc al Operei din Timişoara, fapt rar, că nu în tot locul răsună vocile hărăzite, şi îndelung exersate, ale unui aşa grup de bărbaţi.
Nici dacă-ar fi ştiut cât de mult îmi doresc să-l revăd, s-a ivit, ieşea din biserică, domnul Ionel Costa. Până anul trecut, un deceniu, a fost primarul aşezării. S-a retras din motive care-l privesc doar pe el. E neschimbat, înalt, drept, de-o sinceritate admirabilă, până-n cel mai mărunt gest, parcă un picuţ mai cărunt. Printre uşile întredeschise ale lăcaşului, corul cântă şi încântă auditoriul.
Domnul Costa, să întregească admiraţia, spune că acum şapte-opt ani biserica a fost renovată, împrejmuirea, veche de şase decenii, şi ea a fost aranjată. Şi incinta bisericii, unde, între timp, apar câţiva enoriaşi, este, se prea vede, fără cusur!
Nu peste multă vreme – se mai îngăduie maximum o jumătate de ceas – anunţă cineva care ştie ce spune, se pleacă în grup. Adunarea este în parcul de lângă primărie. Dar sigur se mai întârzie, pe mesele puse la scut de soarele cât tot cerul, cu o lumină galben-aprins, sunt prăjituri, sucuri şi, mai ales, apă. Toate au mare căutare. Este Rugă!
În parc, semn că se petrece ceva – orice trecător înţelege asta, de astăzi mai există o statuie. Este înconjurată de corişti, ale căror glasuri răsună-n jur. Atmosferă e pătrunzătoare, cum şi impune moment ca acesta, atât de rar în orice urbe din lumea asta largă: se arată, în văzul tuturor, o statuie. E ceasul când un om, care aparţine locului, se întoarce, cu povestea vieţii lui, glorioasă, definitiv acasă!
Statuia (realizată de sculptorul Remus Irimescu), de-acum, vorbeşte despre Diodor Nicoară, fiul preotului Dimitrie Nicoară, care a slujit câteva decenii la Margina. Fiul a fost un celebru dirijor de cor, director al Filarmonicii din Timişoara, senator, legislatura 1990-1992, mai vorbește despre o personalitate a lumii muzicale, care a primit două premii la Vatican, dirijând un cor de cameră din Timişoara, Sursum Corda.
Şi câte nu a mai făcut omul care, iată, la şase luni de la plecarea-n veşnicie, a devenit, un favor al sorţii, statuie! Este un martor care arătă că din acest loc s-au ivit oameni ale căror izbânzi le dă dreptul la neuitare!
Diodor Nicoară îl are aproape – la numai câțiva pași – pe scriitorul Sorin Titel, prozator din prima linie a literaturii române contemporane. Numai dacă ar întoarce capul, ipotetic, desigur, în partea dreaptă, și-ar vedea casa în care s-a născut. Se însoţesc în eternitate!
Momentul acesta, atât de rar, aducător de recunoștință, a fost pus în evidență și de noul primar din Margina, domnul Cosmin-Simion Popescu. Peste toate câte au încăput într-o zi de duminică – parcă nu la fel de trecătoare! – a mai existat un fapt, care a întregit emoţia: mărturisirea soţiei – câtă delicatețe și elocință – doamna Lucia
Nicoară…
… Dar, de aici, începe o altă poveste!
