Craina se simte intimidat

craina 3

Marius Craina resimte povara candidaturii pentru funcţia de primar al muncipiului Timişoara. Medicul timişorean nu crede că descinderea Corpului de control al ministrului sănătăţii la Spitalul Judeţean Timişoara, unitate pe care a condus-o până în urmă cu trei luni, este doar o întâmplare.

CITEȘTE ȘI: Trupul mumificat al unui român găsit într-un spital din Italia. Era mort de 6 luni și nimeni nu știa de el

„Nu cred într-o asemenea coincidenţă, chiar imediat după anunţarea candidaturii mele. Este o acţiune de intimidare şi asta mă face să cred că deranjează candidatura mea. Dacă nu se credea că voi deveni primar în iunie, nu s-ar fi făcut acest control, mai ales în actuala criză de siguranţă în sănătate”, a declarat Craina, care este candidatul Pro România la Primăria Municipiului Timişoara.

Medicul timişorean susţine că nu are de ce să se teamă, întrucât a respectat legea întocmai şi nu a luat decizii de unul singur: „Am făcut tot posibilul ca să respect legea, să apăr spitalul, să-mi apăr colegii. Pe parcursul mandatului de cinci ani şi jumătate, am avut parte de sute de controale şi am zis că ele sunt benefice. Acum, este o acţiune de intimidare şi de manipulare. O să vedem rezultatele controlului şi mai discutăm”, a conchis Marius Craina.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Craina se simte intimidat

  1. Din păcate, atîta îl duce mintea pe Robu, să facă rău sau să încerce să facă. Crede că își apără așa scaunul ! Total greșit, a avut destui ani că să facă ceva bun și pentru oraș nu numai pentru el și cei 40 de acoliți ai lui. Și dacă erau numai 40 ar fi fost foarte bine !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *