
Continuă apelurile telefonice frauduloase în numele ANAF
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) avertizează că au reapărut apelurile telefonice frauduloase efectuate de persoane care se prezintă în mod fals drept inspectori ANAF Antifraudă și încearcă să obțină date personale sau bancare.
Reprezentanții instituției le recomandă contribuabililor să nu ofere astfel de informații și să raporteze tentativele suspecte.
”Reiterăm avertizarea referitoare la continuarea tentativelor de înșelare prin vishing (phishing telefonic), prin care este furată identitatea unor inspectori ai Direcției Generale Antifraudă Fiscală din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală și se încearcă obținerea de date personale și bancare.
Pentru a crea aparența realității, în timpul acestor apeluri sunt folosite date și nume publicate pe portalul anaf.ro, însă numerele de telefon nu aparțin instituției.
Recomandăm să nu se dezvăluie astfel de informații niciunui interlocutor necunoscut! Inspectorii ANAF Antifraudă NU solicită telefonic date personale sau financiar-bancare”, precizează ANAF.
CITEȘTE ȘI: Poliţiştii au confiscat 12 aparate de jocuri de noroc şi peste 52.000 de lei. Ce au descoperit
Totodată, reprezentanții instituției îi îndeamnă pe cei care primesc astfel de astfel de apeluri să utilizere formularul unic de contact, disponibil la adresa www.anaf.ro/asistpublic , pentru transmiterea datelor observabile în timpul unei astfel de tentative de vishing, precum numărul de telefon de la care a fost primit apelul, data și ora apelului, sau caracteristici ale vocii apelantului care se recomandă a fi reprezentat al ANAF.
Datele identificate și indiciile primite sunt incluse în sesizarea organelor de cercetare penală, pentru instrumentarea posibilelor tentative de uzurpare a calității oficiale.
Sursa foto: arhivă ANAF


