Clădirile de patrimoniu privesc cu tristețe „realizările istorice” ale efemerilor contemporani

Clădirile monument ale orașului, inventariate cu ajutorul Direcției Județene pentru Cultură Timiș

Valorosul patrimoniu de clădiri istorice ale Timișoarei – nu mai puțin de 14.500 la număr, cel mai mare din țară, conform specialiștilor – se transformă, pe zi ce trece, în ruine.

Cu destul de puține excepții, venite de la câțiva proprietari particulari din zona centrală a orașului, situația patrimoniului arhitectural din cartierele emblematice Cetate, Traian și Iosefin a rămas exact ca acum patru ani, clădirile fiind gata să le cadă în cap trecătorilor, cu tot cu istoria care le definește, ca o răzbunare peste veacuri pentru neglijența cu care sunt tratate vechile case.

După un început bun și vreo doi ani în care edilii au clamat că doresc să se implice, ba chiar au elaborat reglementări noi, toată bunăvoința s-a dus pe Apa Sâmbetei, motivul oficial fiind frica de Curtea de Conturi.

Clădirile din centru, chiar mai coșcovite decât în 2012, privesc mustrător, prin ferestrele boltite și sparte pe alocuri, la caldarâmul nou, din piatră adusă tocmai din Italia, în timp ce ele n-au văzut nici măcar o găleată de tnecuială în ultimele două decenii.

Întregul ansamblu de clădiri din centrul Timișoarei și cele din cartierele Iosefin și Fabric sunt considerate monumente istorice. Centrul orașului, amplasat în vechea Cetate, a fost remodelat în ultimii 300 de ani, cu pieţe și străzi drepte.

Construcţiile erau bine aliniate, iar clădirile de la colţurile străzilor trebuiau să aibă elemente arhitecturale în plus. Predominant a fost stilul baroc cu influenţe din capitala Austriei, care a adus Timișoarei numele de „Mica Vienă”.

La sfârșitul secolului al XIX-lea, structura urbanistică a Timișoarei a suferit un proces amplu de modernizare. Fostele bastioane și spaţiile militare au fost demolate și înlocuite cu bulevarde și cartiere noi.

În 1904, primăria a înfiinţat postul de arhitect-șef și l-a atribuit tânărului László Székely. Acesta a adus o contribuţie decisivă la remodelarea zonei centrale și la introducerea stilului Art Nouveau – secession și eclectic – în peisajul urbanistic al orașului. Stau mărturie palatele din Piaţa Victoriei, Baia Publică Neptun sau Casa Brück din Piaţa Unirii. Tot datorită lui s-a conturat și arhitectura industrială, Abatorul sau Uzina de Apă fiind numai două exemple.

Prin anii 2012-2013 se vorbea mult în cercurile Primăriei Timișoara despre necesitatea reabilitării bogatului patrimoniu arhitectonic al orașului, format din circa 14.500 de clădiri istorice, construite începând din secolul al XVIII-lea.

La sfârșitul anului 2013 se conturase deja un program de sprijinire a proprietarilor de clădiri istorice pentru reabilitarea fațadelor și a acoperișurilor. Acest program prevedea acordarea de fonduri, din care 20 la sută erau nerambursabile, iar restul de 80 de procente erau date sub formă de împrumut pe zece ani, fără nici o dobândă.

Printr-un alt program, din fonduri de la statul german, ar fi urmat să intre în reabilitare alte clădiri istorice, fiind anunțate, tot în 2013, o listă cu șase dintre ele, pentru care s-ar fi semnat și acorduri preliminare cu asociațiile de proprietari. Suma pusă la dispoziție se ridica la cinci milioane de euro.

Drobul de sare

Timișoara avea programe, municipalitatea elaborase criteriile de acordare a fondurilor, un milion de euro fusese prevăzut în buget și totul părea să meargă bine. În primăvara lui 2014, era anunțată lansarea programului cu fonduri locale. Până în luna iunie pe listă se aflau două clădiri din apropierea Pieței Unirii, iar în octombrie era anunțată a doua sesiune de înscriere în program. Între timp, asociațiile de proprietari își plăteau din banii lor documentația necesară. Însă, în luna noiembrie, situația s-a întors cu 180 de grade.

Juriștii din primărie s-au prins că hotărârea de consiliu local prin care fusese aprobat programul nu era întru totul legală, în sensul că municipalitatea s-ar comporta ca o bancă și ar da împrumuturi proprietarilor, iar un control al Curții de Conturi ar putea lua administrația la bani mărunți.

Așa se face că, după un apel către parlamentarii de Timiș, care ar fi trebuit să intervină pentru clarificarea legislației în domeniu, programul municipalității a fost stopat și nici despre cel cu nemții nu s-a mai auzit nimic. Legile lui Murphy și-au mai dovedit o dată valabilitatea, iar ceea ce a început bine s-a terminat rău.

Când istoria devine periculoasă…

Între timp, a curs multă apă pe Bega, un mandat întreg se apropie de sfârșit, iar proiectul de reabilitare a centrului istoric al Timișoarei este finalizat de câteva luni. Am ajuns, din păcate, exact în situația pe care unii pesimiști o prevăzuseră încă de acum doi ani: pavajul e nou-nouț, refăcut integral, dar cum îți ridici privirea dai de numeroase clădiri coșcovite sau gata să-și reverse tencuiala în capul trecătorilor neavizați.

Așa se întâmplă în Piețele Libertății și Sfântu Gheorghe, precum și pe o mare parte a străzilor pietonale. Piața Unirii se află într-o situație ceva mai bună, singura clădire pentru care nu s-a făcut absolut nimic fiind Palatul „Mikșa Steiner”. Culmea ironiei, printre proprietarii acesteia se numără și un partid aflat la putere în Timișoara de patru ani.

În Piața Libertății, la parterul unei clădiri cu aspect tot atât de jalnic, se află sediul unui alt partid, care s-a aflat la putere în orașul de pe Bega timp de 16 ani.

În aceeași idee, merită să aruncăm o privire și la clădirea de pe strada Vasile Alecsandri nr. 1, proprietate a Primăriei Timișoara. Poarta a fost vopsită din mov, cum fusese până recent, într-un verde de nuanța ierbii crude, dar în rest, nici o îmbunătățire: ferestre sparte, ziduri pline de graffiti, iar înăuntru, la parter, poate fi observată o încăpere cu un morman de moloz în mijloc.

Se pare că nimeni nu e profet în țara lui și nici o autoritate nu ajunge să-și gospodărească așa cum se cuvine propriile bunuri. Dar dacă lucrurile tot stau așa cum vede orice trecător prin oraș, poate s-ar cuveni mai multă discreție…


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

2 thoughts on “Clădirile de patrimoniu privesc cu tristețe „realizările istorice” ale efemerilor contemporani

  1. Multumesc Daniela pentru articol ! E trist cand in anii 30 aceste cladiri iti luau fata.Dar atunci exista un „spirit” al timisorenilor.Si anume sa ingrijim acest patrimoniu si sa-l cinstim,nu sa-l mazgalim cu grafiti sau sa-l lasam sa se degradeze.De aici si vorba ca Banatu-i fruncea.Acum cu durere in suflet trebue s-o spunem ca s-a ales…praful.Dar ce sa zicem de zona C.D.Loga unde li s-a permis s-o acapareze rromi de etnie romana. Ce contrast intre Loga si Fabric, nu? Si colac peste pupaza mai avem si primari pe care-i doare in cot de starea de fapt.Multumita voua ziaristilor care ne mai consolati cu cate un articol.

  2. Este legal ca proprietarii unor apartamente din clădire istorică să spargă zidul pentru a-și face intrare la subsol de pe trotuar? Pe strada E.Ungureanu, colț cu strada General Grigorescu?

Lasă un răspuns