Ce se întâmplă cu festivalul DISKOteka de la Timişoara? Declarația organizatorului

diskoteka

Unul dintre cele mai apreciate festivaluri desfășurate la Timișoara a fost ”DISKOteka”, care a reușit să strângă numeroși iubitori ai muzicii din anii 80 și 90.

Dat fiind succesul înregistrat anterior, era preconizată o nouă ediție, chiar în acest an, care însă a trebuit să fie amânată.

Iată ce a transmis timișoreanul Călin Petrescu, organizatorul evenimentului:

”Așa cum toate festivalurile mari au fost amânate pentru 2022, date fiind condițiile pandemice actuale și faptului că desfășurarea evenimentelor este interzisă prin lege, nici DISKOteka Festival nu poate avea loc în 2021. Știm cât de mult ați așteptat întâlnirea cu cel mai mare festival muzical din Europa dedicat muzicii anilor ’80 și ’90.

Am tot sperat ca întâlnirea cu tinerețea veșnică va fi posibilă anul acesta, după ce, anul trecut, am fost nevoiți să amânăm manifestarea. Din păcate, ne vedem nevoiți să vă dăm întâlnire abia în 2022, de 1 Mai, așa cum v-am obișnuit. Și tot pe stadionul “Dan Păltinișanu” din Timișoara. Am ales 1 Mai, pentru că reprezintă nostalgia unor vremuri în care muzica era modalitatea noastră de a evada din cenușiu spre o primăvară colorată iar Timișoara – pentru că de aici a pornit ideea de libertate și pentru că aici am derulat cu mare succes DISKOteka Festival.

Din respect pentru voi, prietenii noștri minunați, mai amânăm cu un an momentul revederii. Toate biletele rămân valabile, ca și gândurile noastre cele mai bune și urările de bine și de frumos în viață”


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *