
Buget majorat într-un oraș din județul Timiș
Aleșii locali ai cetățenilor din orașul timișean de frontieră Jimbolia au decis, la cea mai recentă ședință de plen, să rectifice bugetul orășenesc, încorporând în veniturile acestuia un plus de 430 de mii de lei.
Surplusul provine în principal din încasările suplimentare de taxe și impozite pe clădiri ale persoanelor juridice (321 de mii de lei), din impozitul pe terenurile extravilane (45 de mii) și, respectiv, din alte venituri din concesiuni și închirieri (46 de mii).
Fondurile suplimentare au fost direcționate cu precădere spre cheltuielile cu sănătatea publică (253 de mii de lei), locuințe, servicii și dezvoltare publică (85 de mii) și autorități publice (50 de mii de lei).


