Alfabet pentru urși

buzias

La Centrul de Reeducare Buziaș, în județul Timiș, întâlnești laolaltă toate problemele din sistemul de educație românesc: abandon școlar, sărăcie, analfabetism, copii neglijați de profesori și de părinți. Tot acolo întâlnești și o învățătoare care, în ciuda sistemului, predă toleranța, bunul simț și alfabetul unor elevi de 18 ani.

Mihaela are părul negru, lung, strâns într-o coadă groasă. E mică de statură și mătura îi ajunge până la umeri. Strânge grămăjoare de murdărie în dreptul fiecărei uși de pe coridor, apoi le adună pe toate pe un făraș și le aruncă la coș. Iese pe terasa pavilionului și mătură gresia de la intrare, în timp ce în clădirea de vizavi, la geamul cu gratii, se îngrămădesc câteva fețe somnoroase de băieți.

„Hai, trezirea.“ Supraveghetorul trece dintr-o cameră în alta. În clădirea alăturată se aprind luminile verzui, iar în camere se mișcă cu încetineală siluetele robuste de băieți. E 6.30, ora la care se face deșteptarea la Centrul de Reeducare Buziaș. Mihaela s-a trezit mai devreme azi pentru că e de serviciu pe pavilionul fetelor și trebuie să ducă gunoiul din camere, să măture și să dea cu mopul. Ignoră șuierăturile și râsetele băieților de la geam și se întoarce în cameră, pentru apel.

Pe piciorul drept al Mihaelei e desenat motanul Sylvester, iar pe stângul, Tweety. Colanții ei par cumpărați din raionul de copii, la fel ca toate hainele vesele și colorate pe care le-a înghesuit în micul dulap din cameră, pe care-l împarte cu alte două fete. Mihaela are însă 21 de ani și e mama unei fetițe de trei ani. E internată la Centrul de Reeducare Buziaș cu o condamnare de doi ani pentru furt.

După apelul scurt și formal, se așază pe pat și așteaptă să fie scoasă în coloană la micul dejun, unde va mânca o jumătate de ou fiert, puțină brânză, cinci felii de salam și o bucată mare de pâine albă cu ceai. Fetele merg la masă după ce termină băieții de mâncat și, în general, supraveghetorii încearcă să-i țină cât mai departe unii de alții ca să evite „incidentele“.

Din cauza unui astfel de „incident“, Mihaelei îi e groază să meargă azi la școală. Zoli, colegul ei de 18 ani, i-a făcut ieri „gesturi obscene“, iar Mihaela i-a spus „Du-te dracului de scârboșenie“ și l-a amenințat că, dacă nu se potolește, o să deschidă ușa – un semn pentru supraveghetorul din hol că la clasă „sunt probleme“. Zoli s-a făcut roșu la față și-a lăsat capul în pământ.

Sălile de clasă sunt în ultimele două pavilioane din cele 19 din care e alcătuit centrul, o înșiruire ordonată de clădiri albe, lunguiețe, cu un singur etaj, construite paralel, pe două rânduri. Fiecare pavilion are cinci camere de cazare cu geamuri mari și băi proprii și câteva spații care au fost inițial gândite pentru studiu și relaxare – asta înainte ca numărul tinerilor internați aici să crească de patru ori. În 2004, când s-a deschis, centrul de la Buziaș a fost o premieră națională: era prima instituție de corecție din România în care accentul nu se punea pe izolarea deținuților, ci pe școlarizarea și reintegrarea lor în comunitate.

VEZI MAI MULTE PE teleleu.eu


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *