Volei feminin – Divizia A1: CSM Lugoj urcă pe poziţia a doua

Volei feminin - Divizia A1: CSM Lugoj urcă pe poziţia a doua

Echipa de volei feminin CSM Lugoj, câştigătoarea Supercupei României, a urcat pe locul secund în Divizia A1, după ce a învins-o pe CSM Ştiinţa Bacău cu scorul de 3-0 (25-12, 25-17, 25-12), sâmbătă, în sala „Victoria” din Buziaş, în etapa a 7-a. Elizaveta Ruban a fost cea mai bună de la învingătoare, cu 18 puncte.

„A fost un meci uşor, l-am tratat ca pe oricare altul. Ne-am simţit foarte bine, atmosfera a fost frumoasă, aşa am reuşit să obţinem victoria. Abia aşteptăm să ne antrenăm la Lugoj şi să avem meciuri acolo, pentru că este o sală mult mai bună şi vom avea mult mai mulţi suporteri”, a declarat jucătoarea Simina Străchinescu.

„Au fost emoţii constructive. Am dorit mult să obţinem victoria, ne bucurăm că am făcut un joc frumos şi că am luat cele trei puncte. Pe fete le-am simţit în formă, am vrut să joc cu toată lumea, să distribui pase către toate jucătoarele. S-a simţit puţin antrenamente că ne-am tot mutat şi nu am avut căsuţa noastră, dar la meci ne-am dorit să dăm tot ce avem mai bun şi lăsăm totul pe teren. Vom aborda următoarele meciuri cu foarte multă seriozitate, vom munci mult în acest sens. Sperăm să fie totul bine”, a spus şi Marina Anghelache.

Într-un alt meci, CS Dinamo Bucureşti a dispus de CSM Bucureşti cu 3-1 (25-20, 23-25, 25-15, 25-17). Jelena Vulin (22 puncte), Gabriela Dan (18), Ana Miron (16) şi Nathalie Lemmens (14) s-au remarcat de la Dinamo. CSO Voluntari, medaliată cu bronz în campionatul trecut, a învins-o pe FC Argeş cu 3-0 (25-15, 25-20, 25-23) în deplasare. SCMU Craiova a obţinut prima sa victorie, 3-0 (25-19, 25-19, 25-16) cu CSU NTT Data Cluj.

CITEŞTE ŞI: INS: Managerii estimează o creştere accentuată a preţurilor în comerţ, în următoarele trei luni

Clasamentul eşalonului de elită feminin este următorul: 1. CSM Volei Alba-Blaj – 17 puncte (6 jocuri), 2. CSM Lugoj – 15p (7j), 3. CS Dinamo Bucureşti – 14p (6j), 4. CS Rapid Bucureşti – 13p (5j), 5. CSM Târgovişte – 13p (5j), 6. CSO Voluntari – 12p (6j).

Sursa foto: facebook.com/voleicsmlugoj


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *