Un candidat tânăr pentru Primăria Jebel

rusu 1

Cristian Rusu este candidatul PSD pentru funcția de primar al comunei Jebel. În ciuda tinereții sale, Rusu are o expereință profesională care îi permite să aspire la fotoliul de edil-șef al unei comune: a lucrat timp de zece ani în domeniul turismului, unde a ocupat și funcția de director, dar are și o vechime de patru ani în administrația locală, ceea ce îl îndrepățește să susțină că poate fi un bun primar al comunei în care locuiește.

rusu

În trecut, a  fost consilier local la Jebel timp de 3 luni,  după care a renunțat la această funcție, întrucât a devenit funcționar public și nu mai putea ocupa și poziția de consilier local.

”Stau în Jebel, aici este casa mea, chiar dacă am lucrat pentru o perioadă de patru ani la Primăria Șag. Acum mă lupt să ajung primarul comunei mele, comuna în care am copilarit și am crescut. Sunt aici, mă dedic acestei lupte și firește că dacă voi câștiga mă voi reloca permanent aici”, spune tânărul Cristian  Rusu, clarificând astfel anumite neînțelegeri legate de domiciliul său.

Ce își propune el?

”Am discutat cu foarte mulți jebeleni, am umblat din casă în casă și în felul acesta am ajuns să cunosc și să înțeleg problemele și asteptările consătenilor mei. Gazul, centrul medical, canalizarea, asfaltarea și înfrumusețarea comunei sunt cele mai importante probleme ridicate de oameni, care vor constitui și prioritățile mele atunci când voi ajunge primar. Toate acestea se pot realiza prin proiecte europene, guvernamentale și desigur prin aportul bugetului propriu al primăriei. O parte a proiectelor mari pentru Jebel sunt în curs de implementare, fapt care ne ajută foarte mult. Proiectul pentru gaz este aprobat și finanțat, canalizarea va fi realizată printr-un proiect european de 3,7 milioane de euro prin ADI Apă-Canal, centrul medical este ridicat la roșu. Lucrurile bune trebuie neapărat continuate, pentru că asta  asta  este în interesul jebelenilor”, este mesajul transmis de candidatul PSD.

În această campanie, Cristian Rusu spune că are de partea sa familia, dar și o echipă de consilieri locali alături de care este convins că poate face lucruri frumoase pentru Jebel: ” Campania este o perioadă solicitantă pentru orice candidat. Eu încerc să îmi fac treaba cât mai bine. Nu aplec urechile la răutățile specifice campaniei. Îmi văd de drumul meu și sper să fie bine. Sunt convins că oamenii din Jebel vor face cea mai bună alegere pentru comuna noastră”.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Un candidat tânăr pentru Primăria Jebel

  1. Da acum ai umblat din casa in casa si mai vii pese 4 ani ca toți ceilalți de altfel eu sun curios la mijlocul mandatului ce partide își trimit reprezentanții di casa in casa sa vada problemele comunității. Eu locuiesc de 10 ani in jebel nu am auzit de tine pana acum . Baftă multă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *