Parcare supraetajată pe bulevardul Take Ionescu

parcare etajata proiect

Primarul Timișoarei, Nicolae Robu, a anunțat, ieri, construirea primei parcări supraetajate din oraș. „Avem autorizaţie de construcţie pentru parcarea de la MultipleXity. Clădirea este proiectată ca având parter plus patru etaje şi un etaj retras, unde vor funcționa birouri. Un nivel va fi pentru activitate de alimentaţie publică. Acesta va avea 272 de metri pătraţi şi va oferi 88 de locuri pentru clienţi. De asemenea, ulterior, va avea loc împrejmuirea clădirii, pentru delimitarea între spaţiul societăţii de transport şi parcare. Sunt prevăzute 129 de locuri de parcare pentru autoturisme mici și patru pentru microbuze. Suprafaţa la sol este de1.088 de metri pătrați, iar suprafaţa desfăşurată este de peste 6.000 de metri pătrați în total. Construcţia se va realiza din cadre de beton”, a declarat edilul-șef al municipiului Timișoara.

Despre parcările supraterane cu mai multe niveluri se vorbește de mai mulți ani în mediile administrației locale timișorene, dar, deocamdată, nici una dintre ideile de acest tip nu s-a materializat.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

2 thoughts on “Parcare supraetajată pe bulevardul Take Ionescu

  1. Daaaa, va avea 100 de etaje, iar Elon Musk a anuntat deja ca vrea sa-si parcheze acolo satelitii Space X, nu-i mai trimite pe orbita!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *