SCM Timişoara, reacţie la sancţionarea drastică a antrenorului George Buricea

SCM Timişoara, reacţie la sancţionarea drastică a antrenorului George Buricea

SCM Timişoara a reacţionat, printr-un comunicat de presă, în urma sancţionării drastice a lui George Buricea, antrenorul echipei de handbal.

„Sport Club Municipal Timișoara a luat act de Decizia Comisiei de Disciplină a Federației Române de Handbal, cu privire la antrenorul George Buricea. Hotărârea are aplicabilitate imediată și va intra în vigoare chiar de la meciul de astăzi, pe care echipa noastră îl susține în deplasare, cu CSM Constanța (n.r. – miercuri, 8 octombrie, ora 17.30).

Clubul nostru își reafirmă atașamentul față de valorile sportului – integritate, fair play, demnitate – și nu va permite nicio abatere de la acestea.

SCM Timișoara va prezenta punctul de vedere legat de evenimentele petrecute la 4 octombrie, la meciul de la Vaslui, după ce toate căile de atac permise de regulamentele Federației Române de Handbal vor fi epuizate.

Până atunci, staff-ul și jucătorii SCM Politehnica Timișoara își vor canaliza energiile pentru consolidarea poziției din partea superioară a clasamentului, poziție pe care am câștigat-o în primele cinci etape ale Ligii Naționale”, a transmis SCM Timişoara.


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *