
În cursul nopții de 7 spre 8 mai, peste 100 de polițiști și jandarmi au fost mobilizați în municipiul Petrila și zonele adiacente pentru găsirea unui minor în vârstă de 11 ani, a cărui dispariție a fost semnalată familie, după ce acesta a plecat voluntar de la domiciliu și nu a mai revenit.
Intervenția rapidă a forțelor de ordine, activitățile investigative desfășurate pe parcursul nopții au condus la identificarea minorului în siguranță, fără ca acesta să fi fost victima vreunei infracțiuni.
Noaptea trecută, în jurul orei 00:05, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Petrila au fost sesizați prin 112 cu privire la faptul că un minor de 11 ani, din Petrila, a plecat de la domiciliu în jurul orei 20:00 și nu a mai revenit.
Oamenii legii din Petrila au fost alertați de îndată și au demarat activități specifice de căutare și verificare. În sprijinul acestora au acționat polițiști din cadrul Poliției Municipiului Petroșani, Poliției Municipiului Lupeni și Serviciului de Investigații Criminale, fiind folosit inclusiv un câine de urmă. Totodată, pentru sprijinirea activităților de depistare, a fost emis și un mesaj RO-ALERT.
Pe parcursul nopții, peste 100 de polițiști și jandarmi au desfășurat activități investigative și de căutare în teren, verificând mai multe zone de interes de pe raza orașului Petrila și împrejurimi.
Minorul a fost găsit dimineaţa, pe raza orașului Petrila, fără a fi victimizat, cu sprijinul unui martor ocular. Acesta a fost preluat de polițiști și condus la sediul Poliției Orașului Petrila, pentru stabilirea circumstanțelor în care a plecat voluntar de la domiciliu.
Din primele verificări efectuate, nu au rezultat indicii privind comiterea vreunei infracțiuni asupra minorului, a transmis IPJ Hunedoara.
CITEŞTE ŞI: Timișorenii sunt invitați la un tur al parcurilor. Participarea este gratuită, fără rezervare prealabilă
Totodată, urmează ca familia acestuia să fie sancționată contravențional pentru nerespectarea obligațiilor privind supravegherea minorului, iar despre acest caz va fi informată și autoritatea competentă în domeniul protecției copilului și asistenței sociale din cadrul Primăriei Orașului Petrila.


