Ministerul Învăţământului vrea să pună în practică o lege ciudată pentru Palatele Copiilor din România, act normativ ce prevede anularea statutului de profesor al cadrelor didactice care activează în a ceste structuri şi transformarea lor în funcţionari publici.
În acest context, personalul implicat în acest tip de educaţie nonformală cu o frumoasă şi îndelungată tradiţie pe plan naţional se tem că asistă neputincioşi la însuşi finalul acesteia. De aceea, colectivul Palatului Copiilor din Timișoara, Buziaș și Jimbolia ne-a remis spre publicare o scrisoare deschisă cu titlul ”Palatul Copiilor – între descentralizare și desființare.
Drumul către viitorul amputat al educației nonformale” în care îşi exprimă pe larg nemulţumirile pe marginea nouluii proiect de lege. Redăm mai jos conţinutul integral al acestei scrisori.
”Titlul IV, Dispoziții privind descentralizarea activității extradidactice, Articolul 213 din Proiectul privind Legea Învățământului Preuniversitar „România Educată” împinge elevii și cadrele didactice din Palatele și Cluburile Copiilor din România în tenebrele nesiguranței. De data aceasta, definitiv. Brusc, realitatea educației extrașcolare capătă alte valențe și devine o entitate de care Ministerul Educației se debarasează diplomat, ignorând în totalitate relația de succes pe care o asigura dialogul dintre învățământul formal și cel nonformal.
Din ziua publicării acestui proiect de lege, întregul peisaj educațional vibrează neliniștit. Deși eram obișnuiți cu măsurile nepotrivite, cu neajunsurile materiale și financiare, cu birocrația sufocantă, cu nepăsarea liderilor noștri politici și cu ecuațiile lor pragmatice, izbuteam, totuși, nu fără eforturi considerabile de a înțelege absurdul sistemului, să rămânem verticali, fiecare în catedra sa.
Acum, profesorii din aceste instituții încearcă să rămână la suprafață, într-o corabie scufundată de indiferență, în ciuda devotamentului care le-a însoțit întotdeauna actul didactic.
Palatul Copiilor din Timișoara, for al educației nonformale în județ
În anul școlar pe care l-am încheiat în luna iunie, săptămânal, aproximativ 4850 de elevi ai județului nostru au participat la activitățile Palatului Copiilor, atât în Timișoara, cât și în filialele din Buziaș și din Jimbolia. Paleta de cercuri din domenii precum cel cultural-artistic, cel științific, cel tehnico – aplicativ și cel sportiv a fost mai mult decât variată și, în primul rând, gratuită. De ce așezăm gratuitatea în fruntea avantajelor? Pentru a ne răspunde la această întrebare, este suficient să aruncăm cinci minute de atenție asupra statisticilor referitoare la situația materială a elevilor țării noastre, la nivel general.
Educația nonformală a fost, în primul rând, o posibilitate pentru elevii din medii vulnerabile de a merge mai departe cu fruntea sus către provocările maturității, și scriem aceste cuvinte, fără a face din această categorie de copii centura noastră de siguranță, ca profesori ai Palatului. Nu sunt grupurile defavorizate singurele care ne treceau pragul. La noi, probabilitatea de a lucra direct cu filonul de talent al fiecărui copil a fost mereu mai mare decât în învățământul de masă, pentru că… la asta ne-am priceput. Iar acolo unde nu puteau ajunge ei la noi, mergeam noi către ei, ca voluntari sau ca parteneri ai școlilor, mai ales în mediul rural. Județul Timiș s-a bucurat din plin de eforturile noastre, iar vizibilitatea Palatului Copiilor a fost totală.
Dacă acest proiect va fi votat și promulgat sub această formă, vom fi forțați să încercăm să ne găsim un loc în învățământul de masă, pentru a rămâne în continuare în rolul pentru care ne-am pregătit. Treptat, posturile rămase vacante în instituțiile din care vom emigra (dacă vom reuși) vor fi ocupate de personal necalificat sau vor dispărea cu totul, iar elevii vor fi privați de accesul la o educație de calitate. Din păcate, ei nu au contat cu adevărat pentru marile intenții de reformă ale Ministerului Educației. Contau pentru noi.
Titlul IV, o sentință imposibil de suportat pentru cadrele didactice din palatele și cluburile elevilor
În aceste zile, prin cele câteva pagini ale Titlului IV, profesorii coordonatori de cercuri din aceste instituții au primit cea mai mare lovitură din câte tindem să credem că au experimentat până acum, din punct de vedere profesional: pierderea statutului de cadru didactic. Doar cine nu simte cu adevărat această profesie poate vedea în această realitate cruntă altceva decât o condamnare.
E drept, ni se dă și un termen de zece ani pentru a ne reorienta către învățământul formal, fapt prin care se încearcă distragerea de la dispariția iminentă a palatelor și a cluburilor copiilor. Punând între paranteze relația de sinonimie totală în care se află termenul descentralizării cu cel al desființării acestora, rămâne să ne întrebăm și către ce zări ne îndreptăm.
Mobilitatea personalului didactic este aproape de limitele imposibilului pentru noi, la fel ca cea a personalului necalificat. Încă o dată, vedem că nu contează drepturile, examenele de titularizare luate cu note foarte bune, subiectele rezolvate, care au fost identice cu cele ale colegilor calificați pentru a preda în școala formală, facultățile, masteratele, doctoratele, gradele didactice, specializările și supra-specializările în domeniu etc. Practic, am fost supuși acelorași etape de perfecționare, dar, când vine vorba să ne salvăm statutul, suntem ultimii de la coadă, indiferent de câtă muncă am depus. În traducere liberă, nu mai putem fi ceea ce suntem… încă. O existență profesională sisifică, în care egalitatea șanselor este un vis și în care vechi cutume vor ieși din nou la lumină.
Pe măsură ce avansăm cu lectura Titlului IV, nu putem să nu simțim iminența dezastrului profesional la care vom fi condamnați. Următoarele articole ale acestuia ne poartă într-o cădere liberă parcă prin bolgiile infernului dantesc, unde efortul, respectul pentru profesie, profesionalismul și capacitatea de muncă neomenească care îi caracterizează pe profesorii din palatele și din cluburile elevilor sunt principalele vicii pedepsite în acest univers bolnav, surprins în proiectul Legii Educației, politizat într-unul dintre cele mai degradante moduri trăite până azi.
Rolul pe care îl vom primi la schimbul celui de cadru didactic nu este definit decât în linii mari, semn că Ministerul Educației vrea să se debaraseze în mod evident de povara educației nonformale și că nu este interesat de parcursul ulterior al profesorilor. Drept urmare, nu ne rămâne decât să încercăm să rezistăm acestui joc bizar în care, fără voia noastră, am fost obligați să existăm.
Cu toate că simțeam că am ajuns aproape de ieșirea din peștera în care am trăit până acum, hrăniți doar cu iluzia luminii unei demnități aparente, suntem târâți înapoi, dar adânciți și mai mult în întunericul nesiguranței și al indiferenței, atât noi, cât și elevii noștri. Nu întâmplător, și în textul Titlului IV, resursa umană din palatele și cluburile copiilor din România este menționată la finalul articolelor secțiunii, după patrimoniu, clădiri, terenuri etc.
În loc de concluzie…
Palatele și cluburile copiilor vor fi intens politizate, acest fapt este clar, iar extincția lor este un rezultat cert. Chiar dacă nu se spune direct că vor dispărea, noi știm că cei zece ani nu sunt altceva decât o sentință finală. Dacă educația nu este o prioritate pentru Ministerul Educației, de ce ar fi pentru consiliile locale și județene? Oricine crede altceva poate fi bănuit doar de naivitate.
Ultima formă de respect pe care am putea să o primim ca profesori, în fața posibilității de a asista la funeraliile învățământului nonformal, ar fi recalibrarea Titlului IV, prin recunoașterea eforturilor depuse de fiecare cadru didactic și prin păstrarea statutului. În fața anilor întregi de studiu ai fiecărui profesor dedicat nu este loc de negare a esenței sale profesionale”.
