Dacă ar fi fost să-i cer ceva, că era un mărinimos, l-aș fi rugat să călătorim. Numai el știa, din câți bărbați cunoșteam atunci, drumul unde singurătatea își face cuib. Și eu să-l însoțesc în propria tinerețe și visul său neîmplinit. Dar să nu mai căutăm vinovatul de ce el, de atâta vreme, stătea la sol. Tocmai atunci, în timpul când vânturam iluzia, unei femei din vecini soarta îi tocmise definitiva plecare. Vestea asta nedorită parcă a bubuit. Se mai frângea un zbor!
Dar domnul profesor Costică Idriceanu, între timp, s-a desprins definitiv de sol, cu același aparat fără motor. În ultima zi când a străbătut pista avea convingerea că i-ar mai fi trebuit numai câteva minute în care să se mărturisească fiecăruia dintre cei care – nu-s mulți – îi stăteau la inimă. Și apoi să rămână și să plece doar cu el.
În ziua aia, ultima, înainte de a se ridica între stele, aproape i-a fost doamna Maria. Ea mereu i-a citit până și rătăcirea. Și în momentele astea ale lor, când domnul profesor revenea la sol, ca într-o desăvârșită răsplată, o chema pe doamna Maria cu inima toată. Fără cuvinte, stare de care nu orice femeie are parte.
Domnul profesor își dorise să fie aviator, la timpul potrivit trecuse toate probele, a făcut și un curs-test pregătitor, pe care l-a încheiat cu notă maximă. Dar tocmai atunci s-a întâmplat ceva. Dorința asta de a stăpâni cerul rămâne expresia, însă și durerea, bărbatului pe care numai doamna Maria l-a însoțit. În toate!
Într-o zi, n-a trecut multă vreme, zborul domnului profesor Costică Idriceanu, patru decenii a predat la liceul din Recaș, s-a frânt. Între cer și pământ, domnul profesor a predat biologia. Dar timpul, cum prea bine știți, trece repede și el, peste așteptarea oricui, s-a desprins definitiv de pistă, atras de înaltul cerului.
Firește, doamna Maria – e vorba despre o poveste de iubire care iese din tipic – i-a fost, chiar cu o anume disperare, aproape. Din ziua aceea nu am mai văzut – și străbat cu sinceritate lumea – o femeie atât de tristă. Așa a fost dintotdeauna, egală cu sine, doamna Maria. Ea nu a trecut dincolo de marginea închipuirii. Dar mereu se întâmplă ceva și, uite, împinsă de dor și de soartă, de câteva zile a plecat – știa că domnul profesor detestă cu înfrigurare singurătatea – să-i ia definitiv urma bărbatului care a împlinit-o!
Imagine cu titlu ilustrativ
(foto: SAMAA)
Te salut, Mitică!