
Cu bicicleta sau cu barca: se redeschide temporar punctul de trecere a frontierei de la Uivar
În perioada 29–31 mai 2026, va fi deschis temporar punctul de trecere a frontierei din zona comunei Uivar, județul Timiș, amenajat pe pista de biciclete de-a lungul canalului Bega, între Timișoara și Zrenjanin.
Dacă în weekendurile anterioare traversarea a fost posibilă doar pietonal și cu bicicleta, de această dată trecerea frontierei va putea fi realizată și naval, pentru ambarcațiuni, direct pe Canalul Bega.
Aceasta este prima deschidere din acest an care permite traversarea frontierei și pe apă.
Program de funcționare este: 08:00 – 20:00, iar accesul se face pe baza unui document de identitate valabil.
Traseul Timișoara – Zrenjanin are aproximativ 70 km, dintre care 37 km pe teritoriul României, fiind una dintre cele mai apreciate rute de mobilitate verde și recreere din regiune.
Inițiativa este realizată de Consiliul Județean Timiș, în parteneriat cu Administrația Bazinală de Apă Banat și Primăria Zrenjanin, pentru a susține turismul transfrontalier, mobilitatea sustenabilă și activitățile în aer liber.
Cei care doresc să exploreze Zrenjanin pot găsi informații despre cazare și gastronomie aici: www.visitzrenjanin.com
CITEȘTE ȘI: Lovitură pentru administrația Fritz! Instanțele demontează experimentul fiscal al Timișoarei. HCL-uri anulate, bani de restituit, impozite reduse de la 1,3% la 0,2%
Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara a luat toate măsurile necesare pentru asigurarea unei desfășurări eficiente și sigure a formalităților de trecere a frontierei pentru participanții la evenimente, cât și pentru turiști.
Atenție! Persoanele care doresc să tranziteze frontiera în Serbia trebuie să dețină un document de călătorie valabil – carte de identitate sau pașaport. În cazul minorilor este obligatorie prezentarea tuturor documentelor legale necesare pentru ieșirea din țară, conform legislației în vigoare.


