Jertfa eroilor-martiri stă la temelia libertății noastre

Dacă în 16 decembrie 1989, când a început în Piața Maria din Timișoara protestul împotriva dictaturii, autoritățile vremii au făcut primele arestări, a doua zi ele au declașat o reprimare a manifestanților de o violență greu de imaginat.

În 17 decembrie 1989 aveau să cadă pe caldarâmul orașului, răpuși de gloanțele Armatei, Securității și Miliției, 62 de eroi-martiri, alți peste 270 fiind răniți, cei mai mulți dintre ei fiind tineri.

„Ori învingem, ori murim” a fost îndemnul interior al fiecăruia dintre cei care și-au învins frica și au ieșit pe străzi pentru a-și câștiga libertatea pentru ei și generațiile viitoare. Timișorenii și-au vărsat sângele în numele democrației la Catedrală, la Operă, în Calea Girocului (devenită apoi a Martirilor), în Piața Libertății, Piața 700, Podul Decebal, Piața Traian, Calea Lipovei, strada Ialomița, Calea Aradului, strada Transilvania, Complexul Studențesc, Bulevardul Republicii, Piața Ștefan Furtună, dar și în multe alte locuri.

În zilele următoare aveau să plătească cu viața alți cinci protestari în 18 decembrie, doi în 19 decembrie, șapte în 24 decembrie, trei în 25 decembrie.

Conform datelor Asociației „17 Decembrie 1989”, numărul total al răniților a crescut de la zi la zi, astfel că, în 18 decembrie, au fost împușcate sau au suferit agresiuni fizice alte 13 persoane, în 19 decembrie, opt persoane, în 20 decembrie, un împușcat, în 21 decembrie doi, șase victime fiind rănite în 22 decembrie, 30 în 23 decembrie, 13 în 24 decembrie, opt în 25 decembrie și una în 26 decembrie.

Acest bilanț de sânge, de dinainte și de după decolarea elicopterului de pe clădirea Comitetului Central al PCR, ne arată că, și acum, după trei decenii de la jertfa timișorenilor, cât de justificată a fost solicitarea urmașilor celor decedați și a revoluționarilor răniți ori arestați (numărul acestora din urmă, conform revoluționarului blogger Marius Mioc, a fost la fel de impresionant, de 978 de persoane) de a se afla adevărul.

Dar nici astăzi, în ciuda volumului uriaș de documente adunate de procurori, acesta nu a fost complet elucidat. Chiar și numai aceste date reci, menționate după 30 de ani, vorbesc de la sine despre amploarea confruntării sângeroase din Decembrie 1989 cu regimul comunist, la care timișorenii au participat cu mic – cu mare, după declanșarea grevei generale, în 19 decembrie, când salarații întreprinderilor timișorene s-au alăturat protestatarilor (după unele date au fost atunci în Piața Operei 150.000 de manifestanți, iar după altele, chiar 200.000!).

În fiecare decembrie, după cel din 1989, ne-am întrebat dacă nu cumva jertfele și suferințele timișorenilor au fost zadarnice. Iar răspunsul a fost mereu același, că ele au fost prețul plătit al libertății și al democrației, în care trăim de atunci.

CITEŞTE ŞI: Klaus Iohannis, prezent la momentele comemorative de la Timişoara

Astăzi, după 30 de ani de la evenimentele revoluționare din Timișoara, orașul care a trezit țara la luptă pentru abolirea dictaturii, pentru alegeri libere, pentru libertate de exprimare și de circulație, pentru libertate economică, putem spune că, deși nu au fost ușori anii care au urmat – de democratizare și de tranziție – această luptă a învins, România intrând în clubul țărilor euro-atlantice și în marea familie a națiunilor europene, ceea ce constituie o garanție că întoarcerea la trecutul comunist nu mai este posibilă.

De aceea, gândul nostru de recunoștință se îndreaptă, ca în fiecare decembrie, către eroii-martiri ai Timișoarei, către cei care au scris cu sânge cuvântul „Libertate” pe caldarâmurile orașului. Jertfa lor nu trebuie uitată de români, oriunde s-ar afla, niciodată!