Acțiune de amploare a polițiștilor din Timișoara: peste 1.300 de persoane au fost legitimate

Acțiune de amploare a polițiștilor din Timișoara: peste 1.300 de persoane au fost legitimate

Acțiune de amploare a polițiștilor din Timișoara: peste 1.300 de persoane au fost legitimate

În data de 15/16 mai 2026, în intervalele orare 08:00–22:00 și 20:00–04:00, polițiștii Municipiului Timișoara au desfășurat o acțiune de amploare, având drept scop prevenirea și combaterea faptelor antisociale, creșterea gradului de siguranță publică și menținerea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică, atât în mediul urban, cât și în mediul rural.

La activități au participat 264 de efective, formate din polițiști de ordine publică, rutieră, investigații criminale și alte structuri operative din cadrul I.P.J. Timiș, precum și jandarmi din cadrul I.J.J./G.M.J. Timiș, reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență Timiș și polițiști locali din cadrul Direcției Generale a Poliției Locale Timișoara.

În cadrul acțiunii, au fost desfășurate activități specifice în zonele intens circulate și în zonele cu risc, fiind efectuate verificări pentru depistarea persoanelor urmărite, a persoanelor cu comportament violent, precum și pentru prevenirea și combaterea migrației ilegale.

Totodată, au fost verificate cluburi, localuri publice, săli de jocuri de noroc și obiective prevăzute cu pază de pe raza municipiului Timișoara.

CITEȘTE ȘI: Semnal de alarmă tras de medicii de la Spitalul CF Timișoara: „ucigașul tăcut”, tot mai prezent printre tineri

În urma activităților desfășurate, polițiștii au legitimat 1.324 de persoane și au verificat 772 de autovehicule, fiind efectuate 2.096 de verificări în aplicația eDAC. De asemenea, 16 persoane au fost conduse la sediul poliției.

Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 124 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 85.910 lei, dintre care 90 pentru încălcarea prevederilor O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, 17 pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 61/1991 și 4 sancțiuni conform Legii nr. 349/2002, în valoare de 5.000 de lei.

Totodată, a fost confiscată suma de 1.094 lei și a fost dispusă suspendarea activității pentru două puncte de lucru.

În cadrul acțiunii, au fost constatate 6 infracțiuni, fiind efectuate 2 percheziții domiciliare și dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore față de 2 persoane. De asemenea, polițiștii au indisponibilizat 12.261 de țigarete fără timbru fiscal conform.

Ca măsuri complementare, au fost reținute 5 permise de conducere și retrase 17 certificate de înmatriculare.

Totodată, polițiștii au efectuat 215 testări cu aparatul etilotest și 13 testări cu aparatul drugtest. În cadrul activităților desfășurate, au fost verificate 36 de obiective și testate 12 butoane de panică.

 

În cadrul acțiunii, la data de 15 mai 2026, în jurul orei 23:57, polițiștii Biroului Rutier Timișoara au oprit pentru control un autoturism care circula pe strada Canalul Bega din municipiul Timișoara. În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că șoferul avea dreptul de a conduce suspendat.

De asemenea, în data de 15 mai 2026, în jurul orei 22:00, polițiștii Secției 4 Urbane au depistat, în localitatea Giarmata, un bărbat care conducea un autoturism fără a deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Tot în cadrul acțiunii, polițiștii au depistat un autoturism radiat din circulație, fiind întocmite acte de constatare pentru săvârșirea infracțiunii de punere în circulație sau conducere a unui vehicul neînmatriculat.

Totodată, în data de 15 mai 2026, în jurul orei 23:00, polițiștii Biroului Rutier Timișoara, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe DJ 595, pe raza localității Giroc, au oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că acesta figura cu dreptul de a conduce suspendat, iar testarea cu aparatul etilotest a indicat o valoare de 1,25 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În baza probatoriului administrat, s-a dispus continuarea urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere prevăzute de art. 335 alin. (2) C.pen. și art. 336 alin. (1) C.pen., fiind dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore.

În urma activităților investigative desfășurate de polițiștii Secției 2 Urbane Timișoara, au fost puse în executare două mandate de percheziție domiciliară într-un dosar penal ce vizează săvârșirea infracțiunii de contrabandă.

În urma perchezițiilor, polițiștii au identificat și ridicat 12.261 de țigarete fără timbre fiscale conforme. Față de o femeie a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, aceasta fiind introdusă în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.

Polițiștii continuă cercetările în toate cauzele, sub coordonarea unității de parchet competente, în vederea stabilirii întregii situații de fapt și dispunerii măsurilor legale care se impun.


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *