– Cum nu vă cunosc decât de pe scenă, să știu cum ar fi mai potrivit să vă abordez, vreau să aflu ce fire sunteți, comunicativă, rezervată, taciturnă, mărinimoasă?
– Nu doresc sub nici o formă să spun lucruri frumoase despe mine, nu este cuviincios, însă, pentru a vă răspunde la întrebare şi, mai ales pentru cititorii noştri, voi îndrăzni a mărturisi că sunt o fire comunicativă, sunt o persoană deschisă, îmi sunt dragi oamenii, ador copiii, iubesc animalele, îmi plac călătoriile, să explorez spaţii noi, să cunosc culturi diferite.
CITEŞTE ŞI: Destinație turistică la doi pași de Timișoara: Veliko Gradiște
Consider că am preocupări normale, ca orice om.
– După cum bănuiesc că știți, dacă nu acum aflați, cu fiecare dintre noi trebuie să se întâmple ceva până ne găsim drumul. Și aici lumea se desparte un pic.
Cine izbutește coabitează bine cu el, cine nu, rătăcește. Însă nici unul, nici celălalt nu știe ce este la capătul drumului.
În ce vă privește, care e momentul debutului? A fost favorabil?
CITEŞTE ŞI: O timişoreancă a ajuns la Arad, unde dormea pe o bancă! Povestea frumoasei fete care nu mai vrea să se întoarcă acasă
– Cred că putem vorbi de o situaţie specifică în cazul meu. În casa mea, în familia mea, dintotdeauna şi aproape toate generaţiile au iubit şi au păstrat cântecul populuar românesc, tradiţia şi obiceiurile noastre pe care le consider foarte frumoase şi valoroase.
De când ştiu de mine ştiu şi de cântecul nostru popular. Debutul meu pe scena folclorului nostru a avut loc la vârsta de opt ani.
– Trecem, din lipsa de spațiu, peste o etapă, cea a căutărilor, nu tocmai ușoară, și a studiului, importantă.
Vorbiți despre reportoriu și, deopotrivă, despre costumul popular cu care vă arătați pretutindeni.
CITEŞTE ŞI: Povestea din spatele fotografiei virale cu jandarmul care stă pe scaun după protestul din Piaţa Victoriei
– În repertoriul meu se regăsesc melodii autentice din folclorul nostru, mai ales din cel bănăţean, fireşte. De asemenea, o mare atenţie acord doinelor, considerând a fi vibraţia sufletului nostru bănăţean.
Costumul popular pe care îl etalez de fiecare dată când am ocazia este, în primul rând, autentic.
Unele costume le am de la străbunicile şi bunicile mele, altele le am de la oameni din casele lor, oameni care au ţinut şi păstrat aceste costume cu grijă şi cu sfinţenie.
CITEŞTE ŞI: Cu broasca ţestoasă, la plimbare prin Timişoara (foto/video)
Unele costume populare au o vechime de câteva sute de ani.
Sunt deosebit de mândră mai ales când am ocazia sâ evoluez în portul nostru popular peste hotare şi pot să spun că avem unul dintre cele mai frumoase costume populare din câte există.
– Ați atins pragul atât de ademenitor al notorietății destul de timpuriu. E vorba, în primul rând, de har.
Însă, fiți de acord, sunt destui oameni talentați pe lumea asta care nu prind trenul. Lipsiți de șansă. Credeți în șansă? Cum ați defini-o, în ce vă privește?
CITEŞTE ŞI: Momo, noul joc care duce la sinucidere. O fetiţă de 12 ani s-a filmat, înainte de a se spânzura
– În ceea ce mă priveşte consider că nu am avut atât de mult parte de şansă, ci mai mult am avut şi am alături familia mea, care m-a sprijinit de mic copil în a perpetua zestrea foclorică din casa noastră în particular şi cea bănăţeană în general.
Sigur că, la momentul participării la festivalurile şi concursurile din ţara noastră nu aveam ca obiectiv plasarea pe vreun loc pe podium sau vreo poziţie mai bună în clasament, însă, aprecierea persoanelor de specialitate şi a publicului a apărut relativ repede.
Ulterior, l-am cunoscut pe logodnicul meu, Bojidar Ciobotin, muzician şi el, provenind dintr-o familie de artişti cunoscuţi şi împreună trudim pe mai departe în domeniul atât de frumos al folcorului autentic.
Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru tot ceea ce mi-a fost dat până acum
– Știți vorba, fiecare naș are nașul lui… Cine v-a fost, și poate încă mai este, mentor?
– Din punct de vedere muzical, foarte mult am apreciat repertoriul Marianei Drăghicescu.
Bineînţeles, respect şi privesc cu admiraţie toţi marii artişti ai noştri. Din punct de vedere profesional, dar, mai ales moral, o persoană m-a ajutat încă de la debutul meu pe scenă.
A văzut în copilul din mine (de la vremea respectivă) artistul care am devenit în prezent. Este vorba de doamna Silvia Macrea şi familia domniei sale, în casa căreia am crescut şi m-a format ca artist şi ca om. Dânsa m-a primit cu braţele larg deschise în familia sa şi în marea familie a Junilor Sibiului.
– Bucurându-vă de apreciere, încă de când nu erați prea știută, cineva a afirmat – merită numit, dar nu-i cunosc numele – că ați sosit să umpleți un mare gol. Cel lăsat prin prea timpurie plecare a Marianei Drăghicescu. Oricât de flatantă e comparația, tot povară se numește. Ați resimțit-o?
– Mariana Drăghicescu este în sufletul meu şi în sufletul fiecărui bănăţean. La fel cum spuneţi, diverse persoane s-au pronunţat în sensul că, mai ales, modul de interpretare a doinelor reprezintă o formă apropiată de cea a regretatei artiste.
Însă, cu timpul, am reuşit să-mi fac cunoscut stilul propriu şi să fiu căutată şi apreciată pentru ceea ce mă caracterizează.
– Suntem la ultima întrebare, dar nu o formulez. Vă dau posibilitatea să interferați cu cititorii noștri, nu puțini, exact cum doriți. Așa, firește, vă vor cunoaște mai bine.
– Cât voi putea şi mă va ţine bunul Dumnezeu voi trudi în a păstra şi a duce mai departe valorile noastre culturale şi spirituale.
În prezent, lucrez la un nou album. Textele îmi aparţin la fel și liniile melodice, dar nu în totalitate. O parte din ele sunt făcute de logodnicul meu Bojidar Ciobotin, iar albumul îl voi înregistra cu orchestra “Lăutarii” din Chișinău, sub conducerea maestrului Nicolae Botgros.
Sper că, prin cântecele mele, voi reuși de fiecare dată să aduc bucurie în suflet ascultătorilor!
