Nu puține sunt momentele în care tindem să ne întoarcem către trecut ca spre un punct de referință. Pentru că el conține deopotrivă rădăcinile, memoria și experiențele care au modelat comunitățile din care provenim. Acolo, în trecut, se păstrează nu doar istoria unor locuri sau a unor oameni, ci și felul în care aceștia au înțeles să trăiască împreună, să își transmită valorile și să își exprime apartenența lor culturală.
Tocmai de aceea, tradițiile acumulate de la o generație la alta reprezintă un moment de referință al istoriei locului și al spațiului. Și totuși, uneori, tocmai lucrurile pe care cei de azi le consideră cu multă superioritate a fi învechite reușesc să spună cel mai mult despre cine suntem. Și exact această idee traversează, dintr-un capăt în altul, noul volum semnat de Siegfried Thiel, dedicat Kirchweih-ului bănățean, una dintre cele mai importante tradiții ale șvabilor din Banat.
Cartea lui Thiel nu este doar o documentare despre dansuri populare, costume și obiceiuri locale. Ea vorbește, în fond, despre memoria colectivă a unei comunități, care este din ce în ce mai restrânsă dar și despre modul în care o tradiție reușește să supraviețuiască chiar și atunci când lumea care a creat-o se schimbă radical. Pentru că nu de puține ori ne confruntăm cu faptul că tradițiile germane, șvăbești sunt duse astăzi mai departe de către comunitățile de români, ceea ce nu poate decât să însemne că o tradiție nu este a unei comunități etnice neapărat, ci faptul că ea se împământenește și devine a locului și a timpului.
Și, cu toate acestea, încă mai avem șvabi în Banat. Încă nu am ajuns la ultimul, precum Burbur, dalmatul. Iar Siegfried Thiel este unul dintre ei. Astfel, cartea nu este concepută din perspectiva unui cercetător rece, exterior comunității pe care o discută, ci din cea a unui om trup și suflet implicat în lumea germanilor din Banat. Dacă e să pornim discuția pe tema acestui volum de la întrebarea aparent simplă: moare o tradiție atunci când dispare comunitatea care a creat-o?, nu putem decât să constatăm că această problematică are, în Banat, o greutate aparte.
După plecarea masivă a șvabilor în Germania, multe sate și-au schimbat complet structura. Limba germană s-a auzit tot mai rar, iar comunitățile s-au redus dramatic. Și totuși, Kirchweih-ul nu a dispărut. În multe locuri, tradiția continuă să fie organizată și astăzi, uneori chiar de către români sau de alte comunități locale. Iar acest lucru ridică o întrebare fascinantă: mai este o tradiție „șvăbească” dacă este păstrată și dusă mai departe de alții?
Una dintre ideile recurente ale volumului este aceea că tradiția nu înseamnă stagnare. Dimpotrivă, tradițiile supraviețuiesc doar atunci când sunt capabile să se adapteze. Kirchweih-ul bănățean a trecut prin interdicții politice, schimbări sociale, migrație și transformări demografice majore. Comunitățile șvăbești s-au redus considerabil după emigrarea masivă în Germania, iar multe sate și-au schimbat complet structura etnică.
Și totuși, sărbătoarea nu a dispărut. Siegfried Thiel arată că tocmai această capacitate de transformare a permis tradiției să continue. În unele localități, Kirchweih-ul a fost reluat după decenii de întrerupere. În altele, obiceiul a fost păstrat și adaptat la noile realități sociale. Autorul insistă asupra faptului că esența tradiției nu constă în reproducerea mecanică a trecutului, ci în păstrarea sensului ei primar: comunitatea, solidaritatea, memoria și participarea colectivă.
Volumul oferă numeroase exemple concrete din localități precum Biled, Sântana, Jimbolia, Lovrin, Buziaș, Charlottenburg sau Gottlob. Fiecare sat este prezentat ca un univers distinct, cu propriile sale particularități și propriul mod de a organiza sărbătoarea. Cu toate acestea, dincolo de diferențe, există un nucleu comun care se păstrează pretutindeni: dansul, costumul popular, implicarea tinerilor și dimensiunea comunitară a sărbătorii.
Foarte important de reținut este și faptul că autorul nu transformă Kirchweih-ul într-o simplă nostalgie după lumea de altădată. Cartea evită idealizarea trecutului și privește tradiția prin prisma evoluției ei. Siegfried Thiel arată în mod limpede că lumea care a creat aceste obiceiuri s-a schimbat cu totul. Și tocmai de aceea, încercarea de a copia trecutul în mod artificial ar duce, paradoxal, la dispariția tradiției. O tradiție rămâne vie doar atunci când este integrată în prezent.
În acest sens, una dintre cele mai importante observații ale cărții privește colaborarea dintre diferitele comunități locale pentru organizarea Kirchweih-ului. În ultimii ani, grupuri de dansatori din mai multe sate au început să participe împreună la parade și evenimente comune. Astfel, tradiția devine nu doar o formă de conservare a trecutului, ci și un mijloc de dialog cultural și de reconectare a unor comunități devenite din ce în ce mai mici și mai dispersate.
Un alt merit important al volumului este atenția acordată limbajului. Siegfried Thiel păstrează numeroși termeni din dialectul șvăbesc bănățean, transformând limba însăși într-un element de patrimoniu cultural. Dialectul nu apare aici ca un simplu ornament folcloric, ci ca parte componentă a unei identități culturale. Nu în ultimul rând trebuie menționat faptul că volumul este completat de un impresionant material fotografic, imaginile având rolul unor adevărați martori ai timpului.
Fotografiile documentează costumele populare, dansurile, paradele și momentele centrale ale sărbătorii, contribuind la reconstruirea unei atmosfere care altfel s-ar pierde treptat în memorie. Poate tocmai aici se află cea mai importantă contribuție a lui Siegfried Thiel. Autorul nu oferă doar o arhivă a trecutului, ci demonstrează că patrimoniul cultural nu poate exista fără oameni care să îl aducă la viață.
Tradiția care este prinsă aici, între coperțile acestei cărți, tinde să aibă valoarea unui muzeu în cuvinte și în imagini. Însă numai oamenii care o pun în continuare în practică îi dau viață și o împing mai departe, spre viitor. Adevărata întrebare nu este dacă tradițiile se schimbă. Ele s-au schimbat întotdeauna.
Întrebarea este dacă mai există oameni dispuși să le transforme într-o parte vie a prezentului. Iar Kirchweih-ul bănățean pare să demonstreze că răspunsul este încă DA! Și tocmai în aceasta constă forța și farmecul cărții lui Siegfried Thiel.
BOGDAN MIHAI DASCĂLU
Foto: DANIELA MICULESCU
