Copil surprins hoinărind pe stradă, la miezul nopții. Părinții, plecați din țară

jandarmi 17

Un echipaj de jandarmi aflat în serviciul de patrulare – în noaptea de duminică spre luni – în zona centrală a Aradului a surprins un minor hoinărind pe străzi.

Copilul, în vârstă de 13 ani, a spus jandarmilor că părinții lui sunt plecați din țară, și că se află în grija bunicilor.

CITEȘTE ȘI: Episodul bahic ultramediatizat al primarului din Parța, Mihai Petricaş, este consecința unui lanț de complicități (video)

Jandarmii au decis să-l transporte pe băiat la Centrul de Criză și Protecția Copilului pentru a primi consiliere de specialitate, fiind redat ulterior bunicilor.

„După miezul nopții, în timp ce ne aflam în serviciul de patrulare, am fost surprinși să vedem un copil nesupravegheat pe o stradă din centrul municipiului Arad. Ținând cont de ora târzie am oprit și am stat de vorbă cu el.

CITEȘTE ȘI: Haiducii parcărilor își fac de cap prin cartierele Timișoarei (foto)

Am aflat că are 13 ani. I-am spus că poate părinții lui sunt îngrijorați și ar fi mai bine să-i anunțăm.

Adrian ne-a spus că părinții lui sunt plecați din țară, iar atunci am luat decizia de a-l duce la Centrul de Criză și Protecția Copilului, unde a primit consiliere de specialitate, iar după încheierea procedurilor ce se impun va fi redat bunicilor în a căror grijă este încredințat”, au povestit jandarmii, conform aradon.ro.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *