Evenimentul anului în Parța – depistarea primarului Mihai Petricaș beat la volan – a provocat, așa cum era de așteptat, o rumoare deosebită în comuna aflată la nici 20 de kilometri de Timișoara.
Multora nu le venea să creadă că polițiștii au îndrăznit să-l oprească pe stăpânul Parței, omul care dintr-un tehnician veterinar anonim a ajuns mare latifundiar și cel mai bogat primar din Timiș, titulatură pe care i-a atribuit-o ziarul nostru după ce am consultat declarațiile de avere ale tuturor celor 99 de edili-șefi din județ.
Uluiala oamenilor se explică prin faptul că, potrivit mărturiilor strânse de la săteni, onor primarul din Parța nu se afla la primul episod bahic de acest gen, urmat de urcatul la volan și șofatul către casă. Locul preferat de șpriț al domnului Petricaș este magazinul-birt deținut de familia unuia dintre consilierii locali, coleg de partid și om de încredere, Liviu Jorj.
Acolo a stat la băut și în seara de joi, 14 martie, conform surselor, chiar în compania colegului de partid, acesta neschițând nici un gest să-l oprească pe șeful său din drumul clătinat spre mașina primăriei. Un inconștient mai mare decât altul, ăștia sunt oamenii care conduc Parța.
Dar nu numai amicii de pahar și colegii de partid care nu crâcnesc în fața primarului sunt de vină pentru faptul că Mihai Petricaș a ajuns de râsul întregii țări, în condițiile în care imaginile cu distinsul edil-șef înjurând cu limba împleticită și având pantalonii uzi de „transpirație” lipiți de picioare au făcut turul televiziunilor.
Nu, de vină că s-a ajuns până aici sunt și funcționarii Prefecturii Timiș, care au închis ochii ori de câte ori primarul și oamenii săi au încălcat legea, ori de câte ori au mințit cu tupeu sau au falsificat documente. Complicitatea acestora i-a dat aripi primarului Petricaș, care a ajuns să creadă că nimeni și nimic nu-l poate atinge.
După ce a micționat de atâtea ori pe lege, acum a ajuns la apogeu: a făcut pe el în direct și la oră de vârf.
Ce va tot mirati atata? Dragnea mictioneaza pe legile tarii asta de ce n-ar face la fel ( dar n-a mai apucat si si-a dat drumul in pantaloni cand a vazut politia).
Oricum la cat este de orbit de putere nu-l intereseaza si se va pisa in continuare pe Comuna Parta.
Pe adormitii aia care stau in genunchi in fata lui poate mai primesc vreo farmitura.!
Ce tot o dati cu cetateni din Parta,singuru care va da informati este Hubert Alexandru cred ca ii angajat la renasterea ca,cu agricultura ii merge prost!!!
Eu inteleg ca v-ar fi placut ca toate ilegalitatile din Primaria Parta sa ramana ascunse, dar uite ca nu se poate 🙂
Nu am vrut asta,trebuia doar sa scrieti domnu Huber,nu „cetatateni” el nu are nici o treaba cu Com Parta!!!Poate vrea sa candideze la Parta fiindca la Sag nu mai are sanse,de bun ce e!!
Adica daca eu am aflat care sunt opiniile altor oameni din Parta despre ce se intampla in comuna, nu am voie sa scriu asta pentru ca dumneavoastra credeti altceva? 🙂 Pe pagina dvs de facebook sau in jurnalul intim puteti sa scrieti ce doriti, modul de abordare a subiectelor in articolele mele il decid doar eu.
Florin Stegaru sau Petricas ,sau cum te-chema de adevaratelea, cu agricultura imi merge ca la toata lumea,nici bine nici rau,asta pentru ca nu ploua iar cu politica nu ma mai intereseaza decat sa fie echilibru (nu doar un partid) pentru ca asa nu se mai fac abuzuri.
Serios,dar de ce ai fost la organizatia P.N.L Parta sa te bagi in seama!
Dl Stegaru, vă meritați primarul. Conform gândirii dumneavoastră, dl Hubert este de vină pentru că primarul a băut.
Bravo.
Nu numai că primarul vă tratează acolo ca pe pantalonii lui după un șpriț, dar vă și place.
Nu prea mai e nimic de zis.
Domnu Daniel Greu esti din Parta sau vorbesti doar pe poze si povesti?
Domnule Stegaru, nu văd relevanța, dar vă pot răspunde. Sunt din Timișoara, am locuit în Parța acum câțiva ani. însă nu înțeleg la ce vă referiți prin „poze și povești”.
Până acum, am văzut aici în ziar, anchete bine instrumentate, cu dovezi clare.
Dar nu mă aștept să înțelegeți asta, pentru că sunteți foarte emoțional in exprimare, nu vă bazați pe fapte și dovezi.
Domnu Daniel ce scrie in ziar e una si realitatea e alta,a scris si de domnu primar de la giroc.recas.dumbravita etc,institutile au controlat si nimic serios,domnu Hubert a fost la d.n.a. prefect.parchet.curtea de conturi si altele nimic serios (adica dosar,ceva)Primaru va raspunde pentru episodu cu alcoolu iar restu e gargara pt denigrare,repet a castigat cu aprox80% si probabil va mai castiga in viitor!!!
Ba nu o mai dati atata astia din Parta care il pupati direct in cur pe primaru asta de tot rahatu care oricum mai fura cat poate ca e la ultimul mandat si cum sa pisat pe el asa o face si pe voi astia care il sustineti. Puscarie ar trebui pt el la fel ca oricare alt om ar fi in locul lui daca il prindea asa la volan ar trebui facuta dreptate. Si bulangiul ala homosexual DIDI cu nume de fetita bulangiu cordit ar trebui sa isi vada de duhoarea lui ca pute ca un hoit de nesplalat sa bagat si el sanchi sa il apere pe primar si la birt ii baga p…le in gura. Sunt satul de hoti prosti homosexuali si barfitori.
Un sondaj tip IRSOP,ar scoate in evidenta,faptul ca cel putin65% din primarii Romaniei au un comportamaent identic, dacanu asemanator…
Mai Florinele mai, in viitor va castiga experienta daca va face studii la zi , iar institutiile inca nu s-au pronuntat dar mai au timp ca ,,e multi care asteapta” mai putina rabdare ca inca nu a reusit Dragnea sa distruga toata justitia ca s-a imbolnavit subit.
Deci abia acum incepe greul pentru voi pana acum a fost gargara dar reala.
Domnu Mihai,nu prea inteleg ce vrei sa spui in prima parte cu studiile si Florinel?Daca sti asa multe poti sa dai o fuga pana la instituti,ziare etc.Bine ca recunosti treaba cu gargara.Nu exista om perfect!!!!!!!!
Dacă instituțiile statului isi fac treaba (si nu vad de ce nu ar face o in cazul de fata)domnul Petricaș nu va mai putea ocupa aceasta functie pe viitor.
Cine nu crede sa citească legea si se va lamuri,asa ca le sugerez celor interesați de aceasta functie sa se pregătească pentru ca epoca Petricaș sa terminat!
Buna domnu Toma Virgil,ce lege as fi interesat si eu?Va rog,niste detali!!!!
Este vorba de modificarea legii 393/2004 pe care a modificat CCR in 2016 prin care se spune că aleșii locali care au o condamnare chenar si cu suspendare nu mai pot candida sau ocupa functia de primar.
Buna,
m surprinde sa vad cate comentari , in special de oameni care nu au nii o treaba cu Com.Parta. Eu am avut bunici in Parta si am copilarit inainte d ani 80-90 acolo. Am mai fost prin Parta acum un an aprximativ si schimbarea se vede enorm. Ca Primarul si primariile in general fac tot felul d afaceri nu e nimic nou in Romania si chiar ar fi bine sa dispara acest tip de activitati dar ma indoiesc ca asta se va intapla in viitorul apropiat.
E rusinos ca autorul articoulului in Renastera sa se ia de informati de un anume Humbert sau Hubert care e legat de politica in alta sat/comuna si mereg sa faca scandal in alte sate….Am vazut articoulul in Renasterea Banateana si dupa cum a fost prezentat e clar ca a fost o inscenare….Domul Ciprian Brindescu ar trebui sa anchetati cum Dumnezeule a auns „echipajul de Politie din Peciu” in 2 secunde in Parta?????? Inteleg ca aveti ceva personal cu Parta si cu cel din Sag( Humbert/Hubert) dar ar trebui sa fiti mai atent cu anumite detali ce puneti in articol..e ridicol sa credeti ca toata lumea va lua de adevarat ca a iesit primarul din bar/birt si in 30 secunde a fost acolo Humbert/Hubert di Sag dumenavoasra de la Timsioara si Politia de la Peciu inaite ca primarul „mort de beat” sa faca cei 3 sau 4 metri de la iesirea din birt/bar pana la masina . ori nu inteleg eu ori toata echipa: Renasterea,Humbert/Hubert si Politia ar trebui sa rprezentati Romania la Jocurile Olimpice sau macar la „Romani au Talent”.
Sunt de parere ca trebuie terminata toate faradelegile dar u tot cu minciuni si inscenari .
PS. Verificati cati conduc bauti sau fara carnet in Parta …Primarul din cate am vazut in articol nu a fost prins conducand.
Inca mai am contacte cu oameni din Parta , uni sunt contra alti cu primarul….asta e.
Deci asta e problema, ca au ajuns politistii prea repede? :)) Si cum anume a fost inscenarea? Primarul, de fapt, nu era beat si nu facuse pe el, am trucat noi imaginile cu pixelul albastru? 🙂
Imi place sa vad ca aveti simtul umorulu. Din pacate cu asta ramaneti si cu „mita” 🙂 (asta ca sa fim pe aceasi unda cu ironiile)
Asta a durut :)) Dar nu inteleg de ce ati pus mita intre ghilimele :)) Daca urmatorul dumneavoastra comentariu nu va include si o dovada a mitei, va fi scos de pe site. Succes! 🙂