Programul Rabla. Care sunt condiţiile pentru a vă înscrie în program

masini 3

Programul Rabla ar putea începe în mai puţin de o lună. Vor fi disponibile 50 de mii de tichete pentru cei care vor să îşi schimbe maşina mai veche de opt ani cu una nouă. Mai mult, Guvernul schimbă din temelii şi programul Prima Maşină: pariază în acest an pe autoturisme electrice şi hybrid. Chiar şi aşa, România are unul dintre cele mai îmbătrânite parcuri auto din Europa.

Românii îşi doresc tot mai mult să conducă maşini noi. Iar asta se vede şi în cifrele oficiale.
Doar în prima lună a acestui an, au fost înmatriculate peste 18 mii de autoturisme noi, cu 15 la sută mai mult faţă de ianuarie 2018. Guvernul vrea să menţină trendul şi vine cu două programe: „Rabla” şi „Prima Maşină”.

„Vom reusi cu aproximatie in 5 aprilie sa lansam programele. Si Rabla Clasic si Rabla Plus care s-a dovedit a fi un program competitiv” a declarat Graţiela Gavrilescu, ministrul Mediului.

Anul acesta, prima pentru casarea unei maşini vechi se menţine la 6.500 de lei. Şoferii pot obţine un ecobonus de până la 1.700 de lei dacă vor să cumpere un autoturism hibrid.

„Anul trecut am majorat numarul de tichete Rabla de la 30 de mii la 50 de mii. Vom continua acest sprijin inclusiv prin simplificarea si flexibilizarea programului Prima Masina” a spus Vorica Dăncilă, prim-ministru.

În 14 ani, prin Programul „Rabla” s-au casat aproximativ 700.000 de autovehicule vechi, care au fost înlocuite cu peste 550.000 de modele nepoluante. Chiar şi aşa, avem cel mai bătrân parc auto din România.

Pe lângă „Rabla”, „Prima Maşină” ar putea ajuta şoferii să îşi cumpere autoturisme noi, cu credite garantate de stat şi cu avans cuprins între 5 şi 30%. În ciuda tuturor programelor, un automobil nou rămâne prea scump pentru cei mai mulţi români. Ne e de mirare că una din cinci maşini are mai bine de 20 de ani.

Pentru a stopa fenomenul, Guvernul încă mai caută o nouă formulă pentru o taxă auto care să nu poată fi atacată. Comisia Europeană a declarat ilegale toate taxele impuse din 2007. Iar până la 30 iunie toţi cei care au plătit aceste taxe trebuie să îşi primească banii înapoi, conform observator.tv.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *