Cablurile aeriene fac păianjeni pe stâlpii și clădirile Timișoarei

Sunt aproape peste tot. Cu greu îți poți ridica ochii spre cerul Timișoarei fără să-ți taie priveliștea. Sunt lungi, negre și cam atârnă între stâlpi și pe orice clădiri, chiar și pe cele istorice, fără discriminare. Arată oribil, oricâtă indulgență am putea arăta și chiar dacă am accepta că accesul la internet și la sute de posturi de televiziune trebuie să aibă un preț.

Autoritățile timișorene au legiferat introducerea lor în subteran, au revenit asupra deciziilor, au prelungit termene și au elaborat regulamente stufoase. Rezultatul a rămas, însă, aproape de zero, chiar dacă ni se spune că în zonele nou amenajate cablurile de pe stâlpi au dispărut.

Citeşte şi: VIDEO! Bombă ecologică într-o localitate din Timiş! Oamenii sunt disperaţi

O primă tentativă de eliminare a cablurilor aeriene venită din partea Consiliului Local Timișoara a avut loc în anul 2003, când s-a decis că amplasarea rețelelor de transmisie de date și de voce este permisă numai în subteran, în zonele protejate și în preajma monumentelor istorice. Bineînțeles că hotărârea nu a fost respectată.

Citeşte şi: Doi foști procurori de calibru, audiați la DNA Timișoara, într-un dosar de corupţie

În anul 2009, consilierii locali au luat taurul de coarne și au decis că toate cablurile de pe stâlpi trebuie îngropate, fiind dat și un termen foarte clar: sfârșitul anului 2012.

De la voință la (ne)putință

La împlinirea termenului, aleșii nu au putut decât să constate că au legiferat în van, pentru că nici un operator nu și-a luat cablurile de pe stâlpi. Probabil că multe dintre ele nici nu mai sunt funcționale, dar ce mai contează? Le-au atârnat, le-au folosit și le-au abandonat, pentru că demontarea ar ajunge să coste, probabil, mai mult decât să întindă fire noi la fiecare solicitare.

Citeşte şi: Tot judeţul Timiş, la mâna unei secretare

În octombrie 2015, consilierii locali au devenit și mai exacți, adică au aprobat un regulament intitulat pompos „referitor la condiţiile în care se realizează accesul pe proprietatea publică sau privată a municipiului Timişoara în vederea instalării, întreţinerii, înlocuirii sau mutării reţelelor de comunicaţii electronice sau a elementelor de infrastructură necesare susţinerii acestora, modul de utilizare partajată a elementelor de infrastructură, precum şi măsurile privind construirea de reţele de comunicaţii electronice în subteran”.

Suna bine, iar noile termene erau încă și mai pline de optimism: până la 15 mai 2016, toate firmele deținătoare de cabluri ar fi trebuit să declare dimensiunile acestora, să solicite încheierea de contracte de acces pentru rețelele deținute pe proprietatea publică sau privată a municipiului și să desființeze toate surplusurile. Mai mult, au fost prevăzute și taxe pentru fiecare metru de cablu aerian. Operatorii au primit un nou termen pentru trecerea cablurilor în subteran: luna noiembrie 2017.

Justificări și cam atât

În timp ce municipalitatea susține că orice lucrări noi la străzi au implicat și amenajarea unor rețele subterane, se poate constata că, de exemplu, în zona centrală, păienjenișul a rămas aproape la locul lui. Rețelele subterane există, dar firmele nu s-au prea obosit să le utilizeze, iar cablurile atârnă în aer pe străzile pietonale și „decorează” clădirile.

Până acum, doar cerul de deasupra Pieței Libertății este curat, dar îndată ce ajungi în stația de tramvai, dai peste un stâlp la fel de încărcat cu fire negre, dacă nu și mai rău ca acum câțiva ani.

Viceprimarul Farkas Imre, în atribuțiile căruia intră rezolvarea problemei, susține că firele aeriene din centrul istoric vor dispărea. Nu există, însă, o situație exactă a cablurilor, în sensul că nu se știe cui aparțin. Cât despre tăierea cablurilor, aceasta le-ar aduce prejudicii atât firmelor, cât și beneficiarilor, astfel că municipalitatea se codește să treacă la fapte.

Ce fac alte orașe?

Și alte orașe mari din România întâmpină probleme cu cablurile aeriene. La Cluj-Napoca, de exemplu, primăria se lăuda în 2015 că a amenajat, pe banii ei, câteva sute de metri de rețea subterană și îi soma pe operatori să îngroape cablurile. Ce-i drept, nici pe Someș firmele nu s-au grăbit mai tare decât pe Bega să execute dorințele mai-marilor urbei.

La București, există, de asemenea, o rețea subterană de câteva sute de kilometri, încredințată de primărie unei firme private, dar situația e mai gravă, pentru că o instanță de judecată a anulat decizia consilierilor generali de a trece toate cablurile în subteran.

Timișorenii pot fi, astfel, bucuroși că o anumită firmă de cablu, care a întors pe dos verile trecute aproape toate cartierele orașului, și-a potolit elanul săpător. Dar, vara nu-i departe, așa că nu se știe dacă și când ar putea reîncepe coșmarul, lăsându-ne și cu stâlpii încărcați și cu șanțuri peste tot.