VIDEO! Bombă ecologică într-o localitate din Timiş! Oamenii sunt disperaţi

recas 5

Oamenii dintr-o localitate timişeană au ajuns în culmea disperării, din cauza unui incendiu izbucnit la un munte de gunoi ridicat la marginea aşezării. Nu este vorba despre un sătuc oarecare, ci despre un oraş: Recaş.

Fumul a fost observat iniţial miercuri după-amiază, când câţiva localnici au început să simtă un miros tot mai greu de suportat. Pompierii au intervenit imediat şi au acţionat mai bine de patru ore, însă fără succes.

„De aseară arde mocnit, azi-dimineaţă mai ieşea fum. Am fost la Judeţean, că soţul meu e bolnav de cancer. Vă daţi seama, fumul ăsta să-l inhaleze, se îmbolnăveşte mai tare. Apoi, când am venit acasă, a început să ardă cu flacără mare. Nu se face aşa ceva (…) Nu se poate aşa ceva! Noi ce suntem, gunoiu lor? Stăm aici, aproape, intră fumul înăuntru, fără să fie geamurile deschise. Dacă vântul continuă să bată, ne trezim că ne iau foc casele”, a spus o femeie.

Rafalele de joi au reaprins flăcările, iar fumul gros, cu un miros înţepător, a început din nou să se ridice deasupra Recaşului, la ieşirea spre Lugoj. Pompierii voluntari au acţionat iarăşi, la locul incendiului ajungând şi doi poliţişti locali. Unul dintre ei a afirmat că este vina oamenilor că aruncă tot felul de gonoaie în acel loc, dar şi a administraţiei oraşului, care nu face nimic ca să rezolve problema:

„La primărie se ştie despre ce se întâmplă, însă nimeni nu mişcă un deget. Astăzi, a fost sesizată şi Garda de Mediu, pentru că problema a devenit gravă. Fumul degajat este extrem de toxic. Sunt aici animale moarte, cauciucuri, tot felul de resturi de otrăvuri pentru rozătoare, bidoane în care a fost erbicid ş.a.m.d. Nu putem sta să păzim toată ziua gropa de gunoi, trebuie să fie cetăţenii mai responsabili, iar primăria să ducă undeva gunoiul acesta”.

Joi după-amiază, în timp ce pompierii acţionau pentru stingerea flăcărilor, un camion aducea şi arunca pământ deasupra muntelui de gunoi care încă ardea mocnit. Probabil că la primărie s-au primit anumite semnale privind apropiata vizită a unor inspectori ai Gărzii de Mediu…


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

28 thoughts on “VIDEO! Bombă ecologică într-o localitate din Timiş! Oamenii sunt disperaţi

        1. Mincinos mai e primarul nostru care a spus că va fi primarul tuturor și gospodarul tuturor locuitorilor așa cum nu a mai văzut niciodată Recasul, mai ales cu așa o groapa de gunoi în spatele caselor localnicilor și cu atâția lingăi consilieri personali mincinoși in jurul lui…Care se muta de pe un scaun pe altul și îi urmăresc pe alții care își văd de treaba și dau informații greșit eronate în timp ce alții se luptă cu gunoaiele și cu focul…Și uite așa cauta oameni dinastii că și el pe care ii crede primarul,care oricum inteleg doar ce vor sau ce ar vrea să o audă și oricum nu este informat cum trebuie și oricum are numai prosti in jurul lui și fără carte de la consilieri la angajați…Păcat că un om ca el cu studii pleacă urecheat la toți pupincuristii cu opt clase care îl alimentează numai cu minciuni că sa cada bine in fata lui.

          1. se pare ca groapa de gunoi s-a extins păna la drumul Bazosului, trec zilnic si este dezgustator, chiar va bateti joc de noi cetatenii, domnule primar.
            V-am votat si cu asta ne rasplatiti, cu gunoaie oriunde se pot depozita.
            Langa drum, nu mai departe, este posibil asa ceva! daca oamenii sunt needucati, atunci vreau sa stiu ce masuri ati luat impotriva unora. Nu am vazut nici o pancarda, nu am vazut izlazul imprejmuit. Aveti la indemana atatea posibilitati si totusi priviti cu dezinteres.
            Am asteptari de la dumneavoastra, domnule primar. Ne dezamagiti pe zi ce trece.
            Nu va mai pot saluta cu acelasi respect.
            Chiar nu mai pot.

  1. Pe primarul orașului Recas oricum nu îl interesează decât strada lui și strada unde are magazinul de prezentare. Nu îl interesează de nici o problema a locuitorilor întrucât nu este an electoral. Ieri după masă era un fum că nu se putea respira pe străzi. Nu a venit sa văd incendiul nici un consilier nici vicele și nici primarul că doar nu îi interesează după ce și-au asigurat pita și pe următorii ani de ce i-ar interesa problemele comunității! În orașul nostru nu exista pompieri ci doar voluntari care sunt plătiți pe an 150 de lei ! Pe edil și pe consilierii nu îi interesează.

  2. Ce nu știți dumneavoastră stimați contribuabili este faptul că pentru transportarea sutelor de tone de gunoaie la groapa de gunoi Ghizela nu se obțin comisioane in schimb pentru acoperirea acelorași sute de tone de gunoi depozitate in loc nepermis la nici 500 de metri de centrul orasului Recas de obțin comisioane ASA CA SUPORTATI.

  3. Doresc sa se mute domnul Primar in locul nostru sa respire el aerul din curtile noastre.Nu oameni sint vinovati de aruncarea gunoaielor deoarece primaria a inceput cu aruncarea gunoiului menajer adunat cu masina de la cetateni.Daca mergi la primarie nu esti luat in seama daca anunti ca miroase si sint muste,ciini si sobolani si nu poti respira aerul tinind cont ca vine caldura.Domni stau in birou iar acasa au aer curat.Se spune ca se va continua cu aruncarea gunoiului.Pina Cind Domnule PRIMAR. t

    1. Chiar asa
      pana cand domnule primar?
      rabdarea noastra s-ar putea sa aiba limite
      iar limitele le-am atins
      vom face un cordon de oameni in fata primariei
      nu in numar atat de insemnat cum am fost cand v-am sustinut
      dar acei oameni acum va cer sa ne scoateti din gunoaie si sa ne scapati si cadavrele de animale ce se depoziteaza pe vale
      va invit sa le vedeti
      cand ati fost ultima data pe strada de pe langa goara de gunoi?
      Nu va prea intereseaza
      Dar voi initia o scrisoare in atentia dumneavoatra din partea cetatenilor de pe strazile ce sunt afectate de gunoaie si poate asa ne vom face auziti.
      Suntem oameni, nu suntem animale
      aceeasi oameni care v-am sustinut
      poate ne facem auziti
      poate va plecati si asupra problemelor noastre
      cat despre groapa de gunoi nimic nu s-a schimbat
      la fel se depoziteaza si asta pentru ca ati permis si ati transformat o zona frumoasa intr-o groapa de gunoi
      de astfel de gunoaie sa aveti parte

  4. Parca va vad inainte de aleger venind de mana cu domni cosilieri dupa voturi si explicand ca va fi un parc pt promenada si ne oferiti mizerie ati zis ca vom avea canlizare nu sa mai ajuns ati zis ca se va face drumurile pe vale dar am ramas doar cu gunoiul va stiam un om de onoare dar mam inselat eram in stare pt dumneavoastra la alegeri sa ma bat cu contestatari dumneavoastra cand a fost nevoie de semnaturi si noi am umblat cu liste dar sa uitat!?!?

  5. Oare reusita sa va schimbe si caracterul, domnule primar? vin la primarie personal sa va adresez aceasta intrebare, cu siguranta ca un procent mult mai ridicat veti inregistra la capitolul pierderi, esecuri.

  6. ne-ati transformat intr-o groapa de gunoi, domnule primar, chiar si pe ceilalti recaseni de pe cealalta parte a Recasului, chiar si noi trebuie sa va suportam gunoaiele

  7. vreti aer curat? poftiti in fata SC Belis (firma primsarului) sa inspirati mireasma placuta a panselutelor, begoniilor si multe alte flori preferate de prima doamna, flori cumparate pe banii nostri

  8. ati facut ceva si in al doilea mandat, domnule primar.
    ne-ati bagat intr-o groapa de gunoi si ne-ati inconjurat de tigani

  9. Dragi tavarisi si pretini,
    v-am promovat in comunitatea rroma, v-am astupat doua gropi, v-am ingropat in gunoaie, v-am papat banii, iar voi m-ati votat. Chiar asa, ce mai vreti? Ati uitat de dictatura? v-o ofer eu, indrazniti sa ma suparati, va iau si ce v-am dat ca sa va amintesc cine sunt. Mult iubitul primar.

  10. Oricum noi am rămas cu gunoaiele, iar domnul edil cu florile și cu aranjamentul peisagistic din așa zisele zone vizibile ale orasului și inca ce frumos a pus florii in tomberoane:))))) că alta culoare la ghivecele alea nu a găsit. Daca am fost fraieri și am crezut în el și in toti consilierii asta este ne meritam soarta. La noi oricum nu o să facă nimic și amenda la mediu o plătește tot din banii noștri a celor care l-am votat și care i-am făcut campanie electorală lui și consilierilor care oricum trăiesc bine mersi, respira aer curat nu că noi îngropați în gunoaie. Ne-ați luat tot domnilor primar, viceprimar și consilierii inclusiv aerul pe care suntem nevoiți să îl respiram, nu vă gândiți că numai apucam sa va votam daca ne oferiți așa un aer poluat.

  11. Am ajuns sa fim înconjurați de gunoaie și de țigani, astea ne-ați promis și în campania electorala nu-i așa domnule primar? Și ne-ați zis că ne luați și aerul??? Va poftim sa vă mutați din cea mai faina strada a Recasului, pe care o întrețineți tot cu banii noștri, aici aproape de groapa de gunoi

  12. oare sa fie vorba despre aceeasi persoana despre care se vorbea la modul superlativ cu ceva timp in urma? nu pot sa cred

  13. domnule prmar,
    in ultima perioada de timp sunteti extrem de inabordabil, eu ajung la recas saptamanal in speranta ca va gasesc, doar ca nu am nici o sansa sa trec de cele doua doamne,
    sau poate de aceea sunt doua
    una dicteaza si alta scrie
    promit ca mai incerc, poate poate va gasesc

  14. PrimARULE,
    UNDE ESTI,
    AI DE GAND SA NE SCOTI DIN GUNOAIE UNDE NEAI BAGAT CA NU MAI AVEM AER,
    STAU LA DOUA STRAZI DE GUNOAIE SI LE SIMT PREZENTA,
    MAI ALES SEARA CAND SE LASA CALDURA,
    NICI TU NU STAI PREA DEPARTE DE ELE, NU LE SIMTI?
    sau nu te mai intereseaza
    te-ai umplut caruta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *