Este lăudabil, desigur, că Ministerul Agriculturii încearcă să stimuleze consumul de carne de oaie pe piaţa românească. În unele mari oraşe au fost deja organizate acţiuni de promovare a preparatelor din carne de ovină şi va veni şi rândul Timişoarei să găzduiască un astfel de eveniment, în cursul lunii decembrie.
Timişul este de departe judeţul numărul unu ca efectiv total de oi, estimându-se că numărul animalelor a depăşit deja un milion! Aşadar, aici există cel mai mare potenţial şi în ceea ce priveşte valorificarea cărnii de oaie. Cât este valorificat actualmente, însă, acest potenţial? Crescătorii de oi se plâng că preţul cărnii de ovină, oferit de abatoare, este derizoriu, în jur de doi sau cel mult 2,50 lei, în viu. Asta în condiţiile în care cererea este extrem de redusă.
În alte ţări din UE se poate…
Desigur, nu sunt deloc puţini oierii timişeni care s-au gândit să-şi înfiinţeze propriile puncte de sacrificare a animalelor. Cei care au şi reuşit sunt sublimi, însă… lipsesc aproape cu desăvârşire.
„Am fost în Austria, împreună cu câţiva membri din asociaţia noastră, şi am vizitat ferme de oi. Sunt foarte mulţi crescători care au puncte de sacrificare, şi nu la o distanţă mare de exploataţie, cum se cere la noi, ci la capătul saivanului.
Sunt unităţi cu apă şi canalizare, iar condiţiile sanitare sunt decente. Oamenii îşi sacrifică animalele, fac şi preparate din carne de oaie, apoi le scot la vânzare fără oprelişti. Nu-i amendează nimeni. De ce nu se poate şi la noi? Pentru că nu se doreşte încurajarea micului producător, pur şi simplu.
Să ştiţi că în Austria sunt foarte mulţi crescători de oi cu efective mici, de 150 până la 300 de capete, dar fac bani frumoşi din comercializarea produselor alimentare din carne de oaie. În România nu e posibil, pentru că sunt condiţii extraordinar de greu de îndeplinit”, susţine Gheorghe Mihăescu, preşedintele asociaţiei crescătorilor de ovine Ovitim Mioriţa.
Doar două ferme timişene au mini-abatoare!
În Timiş, judeţ cu un milion de oi, doar două exploataţii de animale, mari şi late, au reuşit să-şi înfiinţeze propriile puncte de sacrificare! Aflăm acest lucru de la Adrian Popa, directorul Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Timiş, dar tot el ne spune că animalele sacrificate în respectivele unităţi sunt destinate mai mult consumului propriu al fermierilor respectivi decât valorificării pe piaţă! Cu alte cuvinte, peisajul micilor unităţi de abatorizare a animalelor (nu doar oi, ci şi vite mari) din ditamai Timişul este, pur şi simplu, un deşert cu doar două „oaze”, dar şi acelea vai de mama lor…
Este drept, există şi două abatoare mari de oi, la Liebling şi la Giulvăz. „Cele două unităţi au o capacitate apreciabilă, putând sacrifica, împreună, circa 5.000 de animale pe zi. Dar ambele funcţionează mai mult ca unităţi prestatoare de servicii, nu pentru valorificarea cărnii pe piaţă.
Să vă dau un exemplu recent, cu abatorul de la Liebling, care a primit o comandă pentru sacrificarea a 15.000 de oi, pentru că a existat o comandă importantă de carcase, pentru export în Iordania. Dar cererea internă de carne de oaie este scăzută şi sunt perioade în care abatoarele nu prea au de lucru”, susţine Adrian Popa.
Promovare cu… risc de amendă
De ce, totuşi, nu sunt stimulaţi fermierii să-şi înfiinţeze mini-abatoare şi să-şi valorifice carnea şi preparatele la prima mână? Ei bine, la nivel declarativ sunt stimulaţi, dar faptic li se pun tălpi din greu… tocmai din partea autorităţilor statului. Nu mai departe de începutul acestui an a intrat în vigoare Ordinul nr. 140/2016 pentru modificarea și completarea condițiilor minime de funcționare a abatoarelor de capacitate mică, aprobate prin Ordinul președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor nr. 35/2011.
Actul normativ a înlesnit până la genunchiul broaştei condiţiile de abatorizare a animalelor în ferme, dar a fost prezentat de guvernanţi cu mare tam-tam, drept o facilitate nemaipomenită pentru crescătorii de animale. Efectele sunt, bineînţeles, zero.
Aceleaşi autorităţi guvernamentale, în frunte cu Ministerul Agriculturii, au lansat mai recent frumosul program „Alege oaia!”, unul destinat marelui public, invitat să deguste pastramă, cârnaţi, sloi, tocăniţă şi alte delicioase preparate din carne de oaie, în cadrul unor acţiuni de promovare desfăşurate în marile oraşe.
S-au raliat la iniţiativa ministrului agriculturii, Petre Daea, Ministerul Turismului şi cel al Sănătății, dar şi Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor. Ca să fie o treabă mai de anvergură, nu de colea. Hai să zicem, însă, că într-un glorios final poporul capătă un apetit sporit pentru carnea de oaie şi dă buzna după ea.
Dar unde s-o caute? În supermarketuri? Păi sunt şanse mari, în acest caz, să fie vorba de oaie din import, ceea ce nu înseamnă altceva decât că ne furăm singuri căciula. Iarăşi! Suntem, iată, ţara în care ciobanii n-au dreptul să-şi sacrifice şi să scoată la vânzare preparate din carnea propriilor animale decât dacă respectă condiţii igienico-sanitare extraterestre, nu alta. Ceea ce are de spus pe această temă un crescător de oi e mai mult decât grăitor.
Din câte am înţeles, Direcţia Agricolă se gândeşte la organizarea acţiunii de promovare a consumului de carne de oaie cu ocazia Târgului de Crăciun de la Timişoara. Mi s-a făcut propunerea să particip. Domnul Petanec (directorul direcţiei agricole timişene, n. r.) mi-a spus că pot veni cu diverse preparate din carne de oaie. I-am explicat că dacă fac asta, mă aleg din partea inspectorilor sanitar-veterinari cu o amendă de n-o pot duce. N-am dreptul legal să comercializez preparate din carne de oaie!”, susţine oierul Gheorghe Mihăescu.
