
Blocul fostei consiliere locale USR Aida Szilagyi revine în forță: “soluția” găsită pentru intrarea în legalitate a fost ridiculizată de arhitecții Timișoarei
Ultimul punct de pe ordinea de zi a ședinței de joi, 5 februarie, a Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului și de Urbanism (CTATU) din cadrul Primăriei Timișoara a avut darul să readucă spectaculos în atenția publicului scandalul mediatico-administrativ al anului 2022. Ne referim, desigur, la celebrul caz al blocului de pe Strada Rapsodiei 13, edificat de Aida Szilagyi, consilieră locală USR în urmă cu patru ani, și soțul său, pe o autorizație de extindere a unei case familiale, caz prezentat în exclusivitate într-un serial publicat de ziarul nostru.
Detaliile sunt deja cunoscute, rezumăm în câteva cuvinte situația. Doamna Szilagyi și soțul dumneaei au pierdut definitiv în instanță procesul demarat de unul dintre vecini, acesta adresându-se justiției pentru anularea autorizațiilor de construire (AC) care au stat la baza transformării, în cursul anului 2017, a casei unifamiliale cu parter și mansardă deținute de soții Szilagyi într-un bloc cu nouă apartamente, cu două etaje și mansardă parțială. Tribunalul Timiș și, mai apoi, Curtea de Apel Timișoara au constatat că respectivele autorizații de construire au încălcat prevederile unui PUZ aprobat de Consiliul Local Timișoara în 1999, prin care regimul de înălțime în zonă era stabilit la P+2E, așa că au anulat AC-urile puse în discuție.
În urma presiunii publice și a polemicilor aprinse provocate de detaliile furnizate de articolele noastre, Aida Szilagyi a demisionat din funcția de consilier local USR, acesta fiind, de altfel, și singurul efect palpabil al scandalului. Asta pentru că blocul a rămas în aceeași stare din 28 noiembrie 2022, dată la care Curtea de Apel Timișoara a confirmat sentința dată, cu câteva luni mai devreme, de Tribunalul Timiș, prin care blocul Aidei Szilagyi rămăsese fără autorizație de construire.
Prezentare de soluție, în comisia CTATU
Instanța de judecată nu a dispus și demolarea imobilului, oferindu-i proprietarului șansa de intrare în legalitate – prin renunțarea la mansarda care încălca regimul de înălțime impus de PUZ (P+2E) -, acesta fiind motivul pentru care, după aproape patru ani de la decizia instanței, pe masa CTATU a ajuns, finalmente, joi, 5 februarie 2026, documentația tehnică pentru obținerea autorizației de construire intitulată “Modificare construcție având regim de înălțime P+2E+Mp în construcție P+2E+Pod tehnic – amplasament lucrare: Str. Rapsodiei nr. 13”.
După cum se știe, CTATU este alcătuită din reprezentanți ai Direcției Tehnice a PMT, Direcției Județene pentru Cultură Timiș, Facultății de Horticultură și Silvicultură a USVT, Facultății de Construcții a UPT, Facultății de Arhitectură și Urbanism a UPT, Facultății de Chimie, Biologie și Geografie a UVT, Biroului Teritorial al Regiunii de Dezvoltare Vest, Ordinului Arhitecților Timiș, arhitectului-șef al Timișoarei, primarului Timișoarei, așadar doar specialiști unul și unul, care, însă, nu au putere de decizie, ci au doar atribuția de a dezbate documentațiile ajunse pe masa lor, dezbateri ce au rolul de a-l ajuta pe arhitectul-șef al orașului – în acest moment, Gabriel Almăjan – de a-și forma o opinie și de a lua o decizie în fiecare caz în parte.
Ei bine, dezbaterile online din ședința de joi, 5 februarie, a CTATU Timișoara, pe marginea punctului 5 al ordinii de zi, cu documentația menționată mai sus, au fost atât de savuroase, încât, după ce le-am urmărit pe pagina de YouTube a Primăriei Timișoara, am decis să le prezentăm în cadrul acestui articol.
Modificări pe ici, pe colo, prin punctele neesențiale
Arhitectul orădean Nicolae Olteanu, același care a proiectat, prin firma sa, Pressoil SRL, „extinderea” din 2017 a casei unifamiliale de pe Strada Rapsodiei 13 în bloc cu nouă apartamente, iar acum a găsit “soluția” ca blocul soților Szilagyi să intre în legalitate, și-a început astfel expozeul:
“Vă prezint acest proiect care este, de fapt, o modificare la o construcție având un regim de înălțime în prezent de parter, două etaje și o mansardă parțială (…) S-a obținut un certificat de urbanism prin care ne-am propus să reducem acest regim de înălțime de la P+2E+Mp la un P+2E cu un pod tehnic, spațiile utile ale mansardei să fie transformate într-un pod tehnic, unde practic vor avea loc toate echipamentele tehnice de la construcția respectivă. În acest sens, se propun niște lucrări prin care, practic, se desființează niște pereți interiori, se închid niște parapete, se închid niște goluri, se dezafectează parțial instalațiile de la acea mansardă, rezultând un spațiu unitar, să zic așa, la nivel de pod. Prin această operațiune, practic, se va reduce suprafața utilă, respectiv suprafața desfășurată se va diminua cu suprafața mansardei existente, ceea ce va duce și la diminuarea coeficientului de utilizare a terenului. În rest, procentele sunt neschimbate, ele rămân, nu se umblă la alte aspecte și alți indici”.

Un membru CTATU intervine: “Deci nu se produc modificări geometrice construcției?”.
N. Olteanu: „Da, nu dorim să modificăm volumetria și conturul exterior…”.
Același membru CTATU: „Nu, nu, lăsați conturul, nu în plan mă refer, ci ca înălțime. Pare puțin straniu cum o mansardă până acum locuibilă devine pod. Doar scriptic, casa de scară de beton va continua, însă, înțeleg…”.
N. Olteanu: “Casa de scară este din zidărie, da…, trebuie să ai posibilitatea să ajungi oarecum în acel pod…”.
Același membru CTATU: „Bun, dați-mi voie să vă întreb acum: care e garanția că, în continuare, acel spațiu nu va fi utilizat ca și locuire? Sau închiderea ferestrelor, asta e garanția?”
N. Olteanu: „Păi eu cred că e o garanție solidă, din moment ce spațiile respective nu vor mai fi pretabile conform normativelor pentru o locuire”.
Același membru CTATU: „Sincer, după titlu (n.r. – titlul documentației depuse de proiectant la primărie), eu mă așteptam să se producă modificări pe secțiune la acest imobil…”.
Blocul mono-familial lasă perplexă o comisie întreagă
De la discutarea modificărilor aparente, scriptice pe care ar urma să le sufere mansarda edificată ilegal, s-a trecut la capitolul “Viața la bloc”…
Cătălina Bocan (membru CTATU, prodecan al Facultății de Arhitectură și Urbanism din cadrul Universității Politehnica Timișoara): “Câte familii locuiesc în acest imobil?”.
N. Olteanu: „Două familii”.
O voce din comisia CTATU: „Wow…”
C. Bocan: “Pe fiecare nivel există living, pe fiecare nivel există bucătărie, pe fiecare nivel există dormitoare și băi…”.
N. Olteanu: „Așa este structurată familia, diferența de vârstă, să zic așa, este de… sunt mai tineri și persoanele mai în vârstă și atunci fiecare au nevoie de zonă, să zic așa, și de living, și de dormitoare…”.
C. Bocan: „Deci mă scuzați…”
N. Olteanu: „Ea pare mare, dar să știți că…”.
C. Bocan: „Este foarte mare, e masivă și dă impresia de bloc, este într-o zonă de locuințe care nu sunt…”.
N. Olteanu: „E oarecum discutabilă chestia asta cu zonă de locuințe, pentru că, la 100 de metri, e, cum v-am spus, P+8 chiar… (n.r. – noi n-am identificat la fața locului un asemenea nivel de înălțime)”.
C. Bocan: “Care sunt vecinătățile imediate, stânga, dreapta și peste drum?”.
N. Olteanu: „OK… (n.r. – ??)”.
C. Bocan: „Deci îmi spuneți și că sunt numai două familii și aici avem un P+3 aproape, că aia nu-i mansardă, e nivel complet deasupra…”.
Un membru CTATU: „Fațada posterioară a mansardei are 2.53 metri, ăsta este parapet de mansardă?”.
O mostră de tupeu: “S-a ajuns în instanță pentru că i s-a părut vecinului suspect”
Proiectantul Nicolae Olteanu nu mai are nici o replică, iar după câteva zeci de secunde de tăcere profundă, discuțiile se reiau.
Un membru CTATU: “De ce renunțați la mansardă și o transformați în pod?”.
N. Olteanu: „Instanța a anulat cele două autorizații de construire. Deci practic acum noi suntem într-o situație destul de bizară, în sensul că construcția are CF…”.
Același membru CTATU: “Cum de s-a ajuns în instanță?”
N. Olteanu: „S-a ajuns în instanță pentru că unul dintre vecini a făcut o plângere și…”.
Același membru CTATU: “Că nu s-a respectat autorizația, nu?”.
N. Olteanu: „S-a respectat absolut tot! Dacă nu se respecta autorizația, nu putea fi intabulată această casă! Toate actele emise au fost în regulă! (n.r. – atât de în regulă au fost actele emise, încât două instanțe de judecată au constatat același lucru, că legea a fost încălcată). Bașca acel vecin a venit cu mult după ce construcția respectivă a fost edificată, dar, mă rog, i s-a părut lui suspect… (n.r. – nu, acel vecin nu a venit <cu mult după ce construcția respectivă a fost edificată>, ci înainte ca la imobilul de pe Strada Rapsodiei 13 să înceapă vreo lucrare de extindere; suspiciunea vecinului, pe care domnul Olteanu o tratează în zeflemea, a fost confirmată de cele două instanțe de judecată). OK, nu vreau să intru eu acuma în aceste detalii, dar instanța asta practic… Asta trebuie reținut: instanța practic a anulat cele două autorizații de construire, în schimb, a păstrat… deci nu… construcția există în CF și există în circuitul civil. Tocmai pentru a intra într-o legalitate a actelor am cerut această modificare…”.
Un membru CTATU: „Eu nu cred că puteți considera ultimul nivel pod, chiar dacă renunțați la ferestre…”.
N. Olteanu: „Vor fi niște spații care vor adăposti niște instalații…”.
Același membru CTATU: „Ce fel de instalații?”.
N. Olteanu: „Puffere pentru încălzire… Casa este cu panouri solare acum și există niște instalații care-și vor găsi locul acolo…”.
Același membru CTATU (cu ironie nedisimulată): “Vor locui mai confortabil instalațiile decât locatarii de la celelalte niveluri, care n-au decât 2.50 metri…”.
N. Olteanu: „Având în vedere… asta este configurația…”.
Centru educațional la parterul blocului
Urmează alte momente de tăcere, după care prodecanul de la Arhitectură, doamna Cătălina Bocan, după ce a căutat adresa Rapsodiei 13 pe Google, pune o întrebare interesantă – “Este o grădiniță la parter?” -, la care proiectantul Nicolae Olteanu răspunde scurt – “Nu, nu este o grădiniță…” – și subiectul nu mai este reluat.
Nu-i nimic, o facem noi acum: pe Strada Rapsodiei nr. 13, acolo unde proiectantul Nicolae Olteanu susține sus și tare că locuiește doar familia extinsă a proprietarilor și că nu există nici o grădiniță, apare menționat pe Google un centru educațional pentru copii, SmartyKids (centru de aritmetică mentală). Din fotografiile postate pe pagina de Facebook a centrului, reiese că acesta funcționează la parterul blocului de pe Strada Rapsodiei 13. De altfel, în anii precedenții, pe Strada Rapsodiei 13 a funcționat și o altă firmă, Totem Meat Work SRL, conform datelor publice găsite pe internet.
Mai mult, la intrarea în bloc, accesibilă prin cod, este montat și un locker pentru chei. Acesta este un dispozitiv fizic sau automatizat, securizat (de obicei cu cifru sau cheie), utilizat pentru stocarea, predarea sau primirea cheilor în siguranță, disponibil adesea 24/7, ideal pentru închirierea apartamentelor în regim hotelier, gen Booking sau Airbnb, permițând accesul fără contact direct.
Dacă arată ca o rață, merge ca o rață și măcăne ca o rață, atunci este o rață
Revenim la ședința CTATU, unde minciunile proiectantului Nicolae Olteanu încep să-i irite pe membrii comisiei, mai ales după ce pe ecran au fost proiectate imagini cu blocul soților Szilagyi.
Un membru CTATU: “E clar, o locuință colectivă”.
N. Olteanu: „Nu este locuință colectivă, vă rog, deci…”.
Roxana Pătrulescu (membru CTATU, șef serviciu Planificare Urbană, din cadrul Instituției Arhitectului-Șef): “Arată ca un bloc în toată regula, n-avem ce să… nu cred că e ceva ce se dezbate, e un bloc cu apartamente, cu balcoane…”.
C. Bocan: „Este ceea ce v-am spus și eu… Și două familii cu opt mașini la parter, haideți să nu mai… E bloc!”.
Un membru CTATU: „Da, lucrul ăsta e foarte evident, n-avem ce discuta…”.
N. Olteanu (aflat deja în corzi): “Dar forma de proprietate vă spune… este o singură… na, nu știu dacă este CF-ul în documentație, dar este o singură familie care are pe numele lui respectivul imobil… El nu e în circuitul civil, ca să zic așa, de în… (voia să zică închiriere, dar s-a oprit) ca și mai multe apartamente… Este o casă… Are un singur branșament la gaz, la celelalte utilități… Că e mai mare… Și a fost făcută inițial pentru două familii care aveau vârste și preocupări total diferite…”.
Un membru CTATU (neinformat prea bine cu privire la statutul interlocutorului): „Domnule arhitect, dacă ați primi comanda, dumneavoastră ați face-o așa? Asta e o casă?”.
N. Olteanu: „Am încercat să agreez ceea ce dorințele beneficiarilor cu ce ne-a permis zona respectivă… Nu au fost săriți parametrii urbanistici posibili ai zonei”.
Același membru CTATU: „Eu vă întreb dacă dumneavoastră ați proiecta o locuință pentru două familii așa!”
R. Pătrulescu: “Dar înțeleg că este proiectul domnului Olteanu, nu?”.
Același membru CTATU: „Asta nu știu…”.
N. Olteanu: „Da…”.
R. Pătrulescu: „Dumnealui a proiectat această clădire…”.
Același membru CTATU: “Păi atunci am înțeles, mulțumesc!”.
N. Olteanu: „Pentru faza a doua este proiectul meu, într-adevăr, autorizația numărul 2… (n.r. – AC din 2017, prin care s-a transformat imobilul inițial P+M în P+2E+Mp)”.
Proiectantul familiei Szilagyi continuă să se încurce în minciuni
R. Pătrulescu: „Ne puteți spune ce prevedea PUZ-ul în baza căruia s-a emis autorizația?”
N. Olteanu: „PUZ-ul prevedea P+2+M…” (n.r. – o nouă minciună a proiectantului din Oradea, PUZ-ul prevedea P+2E).
Gabriel Almăjan (membru CTATU, arhitectul-șef al Timișoarei): “Conform certificatului de urbanism văd că scrie P+2 E…”.
N. Olteanu: „Actualmente… Certificatul de urbanism pe care-l avem acum… Dar noi am făcut acel imobil și am respectat tot ce era prevăzut pentru zona respectivă, că altfel, dacă nu era prevăzut în certificat, altfel nu se edifica respectiva construcție, nu se putea intabula, nu era practic în circuitul civil.
G. Almăjan: “Deci conform certificatului de urbanism, încadrarea s-a făcut pe PUZ aprobat prin HCL 210 din 1999 – construcția este făcută după aprobarea acestui PUZ – iar regimul de înălțime maxim era subsol + parter + 2 etaje, nu există nici o mansardă aici”.
R. Pătrulescu: „Deci autorizația n-a respectat PUZ-ul”.
N. Olteanu: „Păi urbanismul… oricum… nu știu dacă este vechiul urbanism…”.
R. Pătrulescu: „Acesta este motivul, de fapt, pentru care vecinul a câștigat în instanță, pentru că, de fapt, autorizația s-a emis fără respectarea certificatului de urbanism și a PUZ-ului”.
N. Olteanu: „Deci certificatul de urbanism… Nu știu acum dacă este în documentația actuală, dar oricând pot să dovedesc că el este P+2E+M emis de către primărie. E un act pe baza căruia noi am lucrat la vremea respectivă (n.r. – da, așa este, în certificatul de urbanism emis la vremea respectivă de primărie, se preciza – ÎN MOD ERONAT – că se poate construi în zonă în regim de P+2E+M, în ciuda faptului că PUZ-ul stabilea clar că regimul este P+2E)”.
Un membru CTATU: “Am o întrebare. Dacă casa este intabulată, de ce mai trebuie autorizație de construire?”
N. Olteanu: „Nu trebuie… dar am vrut să fim în legalitate totală cu casa… Nu știu care este regimul acestor tipuri de litigii… Deci din moment ce s-a… din moment ce respectivele autorizații, prin sentință, au fost, practic, desființate, nu știu să…”.
Același membru CTATU: “Înseamnă că trebuie revizuită și procedura prin care s-a întabulat, nu? Că altfel degeaba anulezi autorizația de construire, dacă…”.
N. Olteanu: „Sentința nu a fost… Sentința a fost destul de clară, în sensul că a specificat în mod clar că autorizațiile respective se abrogă, dar nu și CF-urile”.
R. Pătrulescu: „Bun, am deschis și RLU-ul la PUZ-ul respectiv… Regimul de înălțime este de S+P+1 E sau S+P+1M până la S+P+2E”.
N. Olteanu: „Exact, aici voiam să ajung, la P+2E…”.
R. Pătrulescu: „Păi da, dar doar pentru că faceți un pod într-o volumetrie care e de mansardă…”.
C. Bocan (deja exasperată): “Aia nu este nici pod, nici mansardă, este încă un nivel parțial! La ce cote are la streașină și la vârf, ăla nu poate să fie nici pod, nici mansardă! Oricând e nivel! Ne uităm la ce înseamnă pod și mansardă ca și definiții? Unde ajungem?! Și numai că schimbăm că-s spații tehnice… Dacă regimul a fost P+2E, înseamnă că trebuie să modifice ceva ca să ajungă la P+2E, nu doar doi pereți și închis de trei ferestre… Îmi pare rău, volumul e același…”.
Un membru CTATU: „Intervenție, cum spuneam, asupra acelui etaj din spate, coborârea lui, aducerea lui la altă cotă…”.
N. Olteanu: „Păi înălțimea maximă a construcțiilor permise este de 12 metri, or noi ne încadrăm cu acești 12 metri”.
Același membru CTATU: “Da, numai că aveți un etaj în plus”.
N. Olteanu: „Deocamdată există, într-adevăr. Asta se dorește, a se renunța la acel etaj și diminuarea suprafețelor utile, respectiv suprafața desfășurată se va diminua”.
R. Pătrulescu: „Bun, dar renunțarea trebuie să se întâmple și faptic, volumetric, nu doar scriptic”.
Un membru CTATU: “Ca și gabarit, ca și înălțime, degeaba vă încadrați în înălțimea maximă, acel spațiu se încadrează la etaj sau la mansardă, în cel mai bun caz…”.
Cu cine se învecinează familia de investitori imobiliari?
N. Olteanu: „Mai pot să am o precizare vizavi de vecinătăți, că poate și ăsta este un aspect relevant… Deci avem acorduri notariale ale ambilor vecini cum că construcția este în regulă și din punctul lor de vedere nu sunt…”.
Același membru CTATU: “Păi nu ei au reclamat?!”.
N. Olteanu: „Nu, a fost un alt vecin care a reclamat…”.
G. Almăjan: „Bun, dar aici cred că una este acordul notarial și alta este reglementarea stabilită prin HCL, adică nu cred că are relevanță acest lucru”.
N. Olteanu: „Da, corect, corect, am vrut doar să fac și eu o paranteză în discuție cu acest aspect, adică vecinătățile nu sunt lezate de înălțime, respectiv de regimul actual…”.
Nu știm care au fost vecinii care au declarat în fața notarului că nu-i deranjează cu nimic prezența blocului de pe Strada Rapsodiei 13, dar, din informațiile noastre, casa din stânga, de la numărul 15, este tot a familiei Szilagyi, care a scos-o mai demult la închiriere, în timp ce, la numărul 17, este amplasată chiar vila soților Sorin și Aida Szilagyi (am atașat un document găsit pe Google, în care apare adresa de pe Strada Rapsodiei 17 a lui Sorin și a Aidei Szilagyi), acolo locuiesc ei efectiv, cei doi nelocuind nici un moment în blocul apărut în anul 2017 pe Rapsodiei 13, în ciuda minciunilor scoase pe bandă rulantă de proiectantul Nicolae Olteanu.

După paranteza absolut inutilă făcută de domnul Olteanu, șefa Serviciului Planificare Urbană din PMT, Roxana Pătrulescu, a tras cortina: “Eu cred că s-au spus toate observațiile posibile, cred că arhitectul-șef va putea trage concluzii în urma acestor discuții, dacă nu mai sunt și alte păreri, alte opinii, cred că ar trebui să ne oprim pe această documentație și cred că, fiind ultima, putem să încheiem și ședința”.
Noul certificat de urbanism e expirat de un an!
Vom finaliza și noi acest articol, nu înainte, însă, de a constata că doamna Pătrulescu s-a pripit când și-a exprimat părerea că “s-au spus toate observațiile posibile”: nu s-a pronunțat nimeni din CTATU cu privire la faptul că proprietarii blocului de pe Strada Rapsodiei 13, soții Sorin și Aida Szilagyi, solicită autorizație de construire în baza unui CERTIFICAT DE URBANISM EXPIRAT ÎN URMĂ CU UN AN! Exact așa cum citiți: soții Szilagyi au înregistrat în 15 ianuarie 2026, la primărie, documentația tehnică pentru obținerea autorizației de construire în vederea punerii în practică a soluției de intrare în legalitate ridiculizate de membrii CTATU, de transformare doar scriptică a mansardei ridicate ilegal într-un așa zis pod tehnic, în timp ce certificatul de urbanism nr. 107/30.01.2023 a expirat acum un an, în 29 ianuarie 2025, la capătul unei perioade de prelungire de doi ani! Și nu, nu este nici o eroare materială, acela este cel mai nou certificat de urbanism eliberat pe adresa Strada Rapsodiei nr. 13.
Cum legea nu lasă loc de întors într-o asemenea situație, orice portiță fiind exclusă, documentația tehnică a dezvoltatorilor imobiliari Sorin și Aida Szilagyi ar fi trebuit întoarsă de funcționarii primăriei în secunda unu din momentul primirii, nicidecum să ajungă pe masa comisiei CTATU. Dar tot răul spre bine, măcar au aflat și distinșii arhitecți din onorata comisie despre blocul devenit celebru în Timișoara în urmă cu patru ani…













#nesimtire si tupeu, tipic ipocritilor de la USR
#🤪
Fritz a demolat un garaj etajat ilegal dar sandramaua useresitei ramane…
Sunt aproape sigura ca aceasta familie isi va atinge pana la urma scopul pentru ca are „calitatea” principala necesara pentru aceasta: tupeul. Totusi, sunt placut surprinsa ca anumite institutii si-au facut in acest caz treaba.
Minciuni,ticalosenie,fentarea legii,praf in ochi la prostii de votanti…cam asta e usr,de fapt personajele din el….