
Aida Szilagyi, userista prinsă că și-a făcut ilegal bloc dintr-o casă, a demisionat din Consiliul Local Timișoara.
”Aleg să mă retrag din Consiliul Local in urma deciziei finale a instanței prin care sunt anulate autorizațiile de construcție emise pentru clădirea noastră, in anul 2008, respectiv 2017, fără alte implicații.
Am intrat în politică pentru a-mi pune experiența și cunoștințele în slujba comunității și pentru a contribui la un oraș mai verde, ceea ce am și făcut în acești doi ani de mandat. Aleg să las locul meu în Consiliul Local următorului coleg, fiindcă nu doresc ca disputele generate în urma deciziei instanței, pe care o accept, să afecteze munca importantă pe care colegii mei o depun în Consiliul Local și în administrație. A fost o onoare pentru mine să slujesc comunității”, a arătat Aida Szilagyi într-un comunicat remis redacției de Biroul de presă al USR Timiș.
Vă reamintim că, luni la prânz, Curtea de Apel Timișoara a pronunțat soluția definitivă în procesul în care vecinii useristei Aida Szilagyi au cerut instanței de judecată să anuleze autorizația de construire prin care doamna în cauză și soțul său au transformat ilegal o casă unifamilială în bloc cu nouă apartamente.
După ce, în 14 iunie 2022, Tribunalul Timiș le-a dat câștig de cauză reclamanților, luni a venit rândul instanței de recurs să facă același lucru. Iată minuta publicată pe www.portal.just.ro:
“Respinge recursurile formulate de recurenţii-pârâţi MUNICIPIUL TIMIŞOARA, prin PRIMAR, PRIMARUL MUNICIPIULUI TIMIŞOARA, SZILAGY SORIN NICOLAE şi SZILAGY AIDA-SORINA, împotriva sentinţei civile nr. 534/14.06.2022, pronunţată în dosar nr. 2158/30/2018, de Tribunalul Timiş, în contradictoriu cu intimaţii-reclamanţi PÂRVU COSMIN ALEXANDRU şi PÂRVU MIHAELA LAVINIA.
Obligă recurenţii-pârâţi să plătească intimaţilor-reclamanţi suma de 5849,94 cheltuieli de judecată în recurs. Respinge cererea recurenţilor-pârâţi de acordare a cheltuielilor de judecată efectuate în recurs, ca neîntemeiată. Definitivă.
Pronunţată azi, 28.11.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Document: Hotarâre 1185/2022 28.11.2022”.
La fel ca în multe alte cazuri documentate de ziarul nostru, și dezvăluirile începute pe acest subiect în 6 iunie 2022 au fost confirmate ulterior de instanțele de judecată.
Hai că se poate! Dacă ar mai exista câțiva jurnaliști cu cojones, ce treabă bună ar face presa. Felicitări Ciprian! 💪💪💪
Si-a pus experienta si cunostintele in slujba comunitatii? A demonstrat instanta care sunt acestea… Ipocrizie pana la capat.
Trăiască PCR! 😂💪
Să fie primit!
Si cu „blocu’ ” cum ramane?!