Anul universitar debutează cu proteste ale studenților, inclusiv la Timișoara

Anul universitar debutează cu proteste ale studenților, inclusiv la Timișoara

Anul universitar debutează cu proteste ale studenților, inclusiv la Timișoara

Studenții anunță noi proteste în preajma deschiderii noului an universitar (de regulă, aceasta are loc în 1 octombrie, însă data diferă în funcție de decizia universităților), nemulțumiți de faptul că guvernul a tăiat din fondurile destinate transportului și burselor.

Protestul a fost anunțat pe pagina de Facebook a ANOSR (Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România):

”ANOSR anunță proteste în toată țara în data de 29.09.2025: educația plătește pentru guvernări mediocre? Transportul, apoi bursele studenților, tăieri a căror impact economic este infim și care pentru studenți reprezintă astăzi adevărate obstacole în parcurgerea învățământului universitar.

CITEȘTE ȘI: Cinci comune din Timiș vor forma un consorțiu administrativ

Încă de la finalul anului 2024, educația a fost prima vizată de tăierile bugetare. Ordonanța de urgență nr. 156/2024 prin care studenții au pierdut reducerea de 90% la transportul feroviar intern a fost primul semnal de nepăsare a statului în ceea ce privește parcursul studenților în mediul universitar. Limitarea dreptului studenților de a beneficia de reducerea de 90% pentru transportul feroviar exclusiv pe ruta cuprinsă între centrul universitar și localitatea de domiciliu a fost soluția Guvernului României de la acea vreme pentru salvarea bugetului de stat, cheltuielile anului 2024 pentru perioada ianuarie – noiembrie reprezentând 0.027% din bugetul general consolidat și 0,01% din Produsul Intern Brut (PIB), suma de 172,525,510 milioane. (…)

ANOSR a lansat atunci o petiție care a strâns peste 50.000 de semnatari împotriva prevederii din ordonanță referitoare la transportul studenților, a trimis adrese prin care a explicat necesitatea revenirii la prevederile anterioare către toți membrii Guvernului României, către toți parlamentari și în special către Ministerul Educației și Cercetării și Ministerul Transportului și Infrastructurii – marea majoritate au fost ignorate, altele fără rezultat. (…)

Ulterior, un nou Guvern al României, proaspăt învestit, o nouă surpriză în educație: după limitarea dreptului de a călători cu transportul feroviar, următoarea tăiere de pe lista decidenților a fost fondul de burse.

Analiza ANOSR denumită „Bursele studenților – „povara” statului de 10 ani” arată neglijența cu care au fost tratați studenții în ultimii 10 ani, având o subfinanțare acută în ceea ce privește fondul de burse și protecție socială, însă nici situația ultimului deceniu, nici procentul de peste 40% de abandon universitar nu a oprit statul să diminueze fondul de burse cu aproximativ 52%, lăsând aproximativ 44.000 de studenți fără burse de la începutul lunii iulie 2025. (…)

În 26 iunie, ANOSR, alături de organizațiile membre și sute de studenți ies în stradă în București, Cluj-Napoca, Timișoara și Iași, cărora se alătură alte zeci de studenți în Suceava, Baia Mare, Alba Iulia și Galați, arătându-și nemulțumirea față de modul în care tratează Guvernul României educația, atacând sprijinul fundamental existent la nivelul învățământului superior pentru studenți.

La Timișoara, în perioada 14-20 august, 500 de lideri ai studenților din toată țara s-au reunit pentru a dezbate problema fondului de burse, inclusiv în prezența Ministrului Educației și Cercetării, protestând în Piața Operei și la granița țării și ilustrând, prin campania EDU•CUT: Festivalul Austerității Naționale, faptul că se simt alungați din țară și lipsiți de orice formă de sprijin din partea statului. Rezultatul demersurilor – ignoranță și nepăsare, educația plătește pentru deficitul bugetar generat de guvernări mediocre.

La începutul anului școlar, în data de 8 septembrie, am fost în stradă, alături de sindicatele din învățământ și de elevi, aflându-ne sub același sentiment de nemulțumire și împărtășind profunda dezamăgire față de deciziile de austeritate din educație.

În ciuda tuturor demersurilor efectuate, utilizând inclusiv instrumente diplomatice, analize documentate și presiune publică, lucrurile nu s-au schimbat cu nimic, fapt pentru care, Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România anunță proteste masive ale studenților în toată țara, odată cu începerea anului universitar, împotriva măsurilor de austeritate adoptate în educație, împotriva modului în care aceste decizii au fost luate și împotriva modului în care studenții sunt tratați, fiindu-le ignorate mesajele, rolul de parteneri în procesul decizional și nevoile de bază pentru a putea avea parte de un parcurs educațional decent”.


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *