
Luni, în jurul orei 18:15, polițiștii rutieri au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe bulevardul Liviu Rebreanu.
Poliţiştii s-au deplasat la fața locului unde au constatat faptul că un bărbat de 48 de ani a condus un autoturism pe bulevardul Liviu Rebreanu, pe calea de rulare a tramvaiului, dinspre strada Arieș înspre strada Drubeta, iar la un moment dat, la intersecția cu Calea Martirilor 1989, a intrat în coliziune cu un autoturism condus de o femeie de 37 de ani, care ar fi circulat regulamentar în paralel cu acesta, pe bulevardul Liviu Rebreanu, și care ar fi efectuat virajul spre stânga pe culoarea verde a semaforului, a informat IPJ Timiș.
În urma impactului au rezultat trei victime, respectiv femeia de 37 de ani, o tânără de 18 ani, precum și un minor de 13 ani, cu toții pasageri în autoturismul condus de către femeia de 37 de ani.
Ambii șoferi, au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.


