Universitatea Politehnica Timișoara împlinește 100 de ani

universitatea politehnica timisoara

În contextul apropierii Centenarului existenței sale, Universitatea Politehnica Timișoara a demarat proiectul Politehnica™ 100% performanță (100 de politehniști de succes pentru 100 de liceeni merituoși), cu scopul de a identifica și sprijinii 100 de tineri cu capacități deosebite din liceele din regiune și nu numai.

CITEȘTE ȘI: Campania electorală s-a încheiat. Candidaţii care fac propagandă riscă amenzi de până 4.500 de lei

Proiectul urmărește susținerea performanței încă de la nivel de liceu, prin crearea unui sistem de identificare, stimulare și motivare a elevilor capabili de performanță, nu doar prin prisma rezultatelor la învățătură, ci și datorită aptitudinilor intelectuale, creative, artistice ori sportive deosebite

CONCURS!!! Invitații la Concert @Smiley_Omul la Timișoara, Turneu Național. Amănunte AICI

. În acest scop, au fost identificați 100 de tineri cu capacități deosebite din liceele din regiune, (și nu numai), aceștia fiind sprijiniți pentru a-și pune în aplicare pasiunea și a o transforma într-o profesie și carieră strălucitoare. Totodată, au fost desemnați 100 dintre cei mai de succes absolvenți ai UPT, care fac cinste școlii prin rezultatele personale și profesionale obținute – antreprenori, edili, personalități culturale, sportivi de performanță, specialiști în poziții cheie în cadrul multinaționalelor, care, alături de prieteni apropiați ai Politehnicii, să constituie o rețea de mentoring pentru sprijinirea celor 100 de liceeni valoroși.

Elevii selectați pot să cunoască date despre lupta, provocările, motivația celor 100 de personalități, astfel încât acestea să poată deveni modele de urmat pentru tineri.

Elevii selectați au fost invitați la Universitatea Politehnica Timișoara pentru a li se prezenta istoria și performanțele UPT, pentru a fi puși în legătură cu cei 100 de mentori din rândul absolvenților de succes, pentru a participa la workshop-uri de autocunoaștere și planificare educațională și a carierei și pentru acordarea a 100 de premii de excelență, în valoare de 1.000 de euro fiecare.

Și asta nu e tot. Traseul profesional al celor 100 de elevi merituoși va fi monitorizat și susținut de Universitatea Politehnica Timișoara și după acordarea premiilor. Seria evenimentelor aniversare continuă, în 12 noiembrie, cu o altă tradiție instituită în Universitatea Politehnica Timișoara. Pentru a reflecta importanța pe care UPT a acordat-o întotdeauna sportului, încă de la înființare, în urmă cu câțiva ani a fost demarată, în cadrul manifestărilor dedicate aniversării instituției, o cursă în care studenții, cadrele didactice și toți cei care sunt alături de UPT aleargă un număr de tururi de pistă egal cu numărul anilor de existență ai universității.

Evenimentul, organizat în parteneriat cu Clubul Sportiv Asociaţia Alergotura, s-a bucurat de un real succes încă de la prima ediție, a devenit o tradiție, iar anul acesta, în 12 noiembrie, sub titlul „100 pentru Poli”, se vor parcurge 99 de tururi de pistă, câte unul pentru fiecare an de existență al Politehnicii, plus un tur suplimentar pentru celebrarea intrării în anul 100. Fiecare tur de pistă va avea un lider care va alerga cu steagul Politehnicii. Potrivit tradiţiei, primul lider de tur va fi chiar rectorul Universităţii Politehnica Timişoara, prof. univ. dr. ing. Viorel-Aurel Şerban, urmând ca ultimul tur să fie asigurat de unul dintre prorectorii instituţiei.

De asemenea, fiecare facultate, fiecare departament și fiecare ligă studențească din cadrul UPT va avea cel puțin un reprezentant în cursa de alergare.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Universitatea Politehnica Timișoara împlinește 100 de ani

  1. Cladirea rectoratului e invelita in schele la aniversarea a 100 de ani. E ca si cum iti vin musafirii la ziua ta si te gasesc in chiloti si maieu.
    Nu prea pricep renovarea asta, cladire a fost reparata nu de mult, arata bine anul trecut. A ramas vreo firma de constructii „agreata” cu visteria goala?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *