Sărbătoare mare, azi: cine este sfântul „vindecător de cancer și făcător de minuni”

sfantul nectarie

Românii îl sărbătoresc, astăzi, pe Sfântul Nectarie, considerat vindecătorul de cancer și făcătorul de minuni. În fiecare an, mii de români se strâng la Mănăstirea Radu Vodă, din București, acolo unde se afla o parte din moaştele Sfântului Necatrie.

Sfântul Nectarie de la Eghina, unul dintre cei mai noi sfinţi canonizaţi de Biserica Greciei, este sărbătorit la 9 noiembrie.

CITEȘTE ȘI: Universitatea Politehnica Timișoara împlinește 100 de ani

S-a născut în anul 1846, în Selivria Traciei, din părinţi săraci, foarte evlavioşi însă. Din botez a primit numele de Anastasie, bucurându-se de o aleasă educaţie creştinească.

După primii ani de şcoală, Anastasie a fost trimis să înveţe carte la Constantinopol, unde a studiat teologia şi scrierile Sfinţilor Părinţi.

A intrat în monahism, în chinovia „Noua Mănăstire”, la 7 noiembrie 1876, sub numele de Lazăr. Mai târziu, la tunderea în marele şi îngerescul chip al schimniciei, avea să primească numele de Nectarie.

În 1885, după ce a terminat studiile teologice la Atena, a fost luat de patriarhul Sofronie ca ucenic la Alexandria, fiind hirotonit preot şi apoi mitropolit de Pentapole.

A fost depus din acest rang, fiind defăimat la patriarh cum că ar vrea să-i ia locul. Cerându-şi iertare de la toţi, a dat slavă lui Dumnezeu căci s-a împlinit şi cu dânsul cuvântul Mântuitorului, Care zice: „Fericiţi veţi fi când vă vor ocărâ şi vă vor prigoni şi vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, minţind din pricina Mea” (Matei 5,11).

S-a retras apoi la Atena, în anul 1891, sărac şi nebăgat în seamă, având toată nădejdea numai în Dumnezeu şi în rugăciunile Maicii Domnului. Aici a fost câţiva ani predicator, profesor şi director al unei şcoli teologice pentru preoţi, până în anul 1894.

Sfântul Nectarie era un isihast şi un mare lucrător al rugăciunii lui Iisus, care îi dădea multă pace, bucurie, blândeţe şi îndelungă răbdare.

Citește mai mult AICI


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *